sâmbătă, aprilie 1, 2023
17 °c
Piatra Neamt
19 ° mar
18 ° mie
18 ° joi
19 ° vin
  • Adresa redactiei: Aleea Tiparului, nr. 14, Piatra-Neamt, jud. Neamt
  • Contact
Ziarul Ceahlaul - Cotidian independent al Judetului Neamt
  • ACASA
  • ADMINISTRATIE/POLITICA
  • ECONOMIE
    • CETĂȚENEȘTI
  • SOCIAL
    • INFRACȚIONAL
    • VIAȚA LA ȚARĂ
    • FAPT DIVERS
    • EDUCATIE
  • SANATATE
  • SPORT
  • CULTURA
  • AGRICULTURA
  • Login
Fara rezultate
Vezi toate rezultatele
Ziarul Ceahlaul - Cotidian independent al Judetului Neamt
Acasa Prima pagina

Adrian Alui Gheorghe: „Viața personală a fost contaminată de evenimentele istorice pe care le-am trăit, care ne-au trăit“

de Ceahlaul
7 ani în urmă
in Prima pagina
Reading Time: 3 mins read
0 0
A A
0
Adrian Alui Gheorghe: „Viața personală a fost contaminată de evenimentele istorice pe care le-am trăit, care ne-au trăit“
315
Vizualizari
Distribuie pe FacebookDistribuie pe Twitter

Adrian Alui Gheorghe Laika *Interviu cu scriitorul Adrian Alui Gheorghe

 

Scriitorul Adrian Alui Gheorghe, laureat cu premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru romanul „Laika“, pregătește pentru anul 2016 noi apariții, despre care autorul, în nota sa obișnuită, nu dorește să vorbească.

Cel mai important scriitor nemțean contemporan și printre cei mai importanți din România, a fost și operator chimist, miner, profesor. „Am supraviețuit în toate aceste perioade“, spunea scriitorul, într-un interviu acordat la sfârșitul anului 2015. „Nu au fost vremuri prea fericite, dar dacă am avut o pârghie culturală pentru a disloca inerțiile și inepțiile lumii din jur asta a fost marea șansă“.

„Cultura română e mai bună decât poporul român“

„De la Cantemir încoace, dacă ne aplecăm pe paginile autorilor români, dacă întârziem în sala de concerte sau dacă ne pierdem între simbolurile artei plastice, descoperim că avem valori care ne onorează în lume, în orice context. Din păcate, societatea românească în partea ei practică nu reușește să se conecteze decisiv la civilizația Europei, improvizația sufocă orice pornire, toată lumea se face că muncește, mai nimeni nu își asumă lucruri decisive. Trebuie să fim conștienți că acum, în contextul acesta al globalizării și al participării noastre la construcția unei Europe unite, ne vom impune și vom rămâne ca nație în măsura în care ne vom impune cultura, în măsura în care ne vom respecta cultura. Din păcate, instituțiile care trebuie să gestioneze perspectiva noastră culturală, Ministerul Culturii, ICR-ul, altele, nu par să fie decât niște instituții greoaie, fără nici un program, loc în care generații de funcționari își așteaptă fără niciun crampe al conștiinței pensia. Nu ne mai trebuie o generație de sacrificiu – am avut destule –, ne trebuie o generație care să vadă în calitatea de român o șansă și nu o povară“.

– Ce părere aveți despre literatura noastră religioasă care se scrie azi?

– Sunt derutat de mulțimea cărților de pe rafturile librăriilor din mănăstiri, de la „pangar“, nu toate sunt cărți de folos. În noianul acesta se pot strecura multe cărți derutante, false, e o competiție a autorlâcului, uneori mai agresivă decât în lumea „civilă“. Sunt autori de compilații care adună texte de peste tot prin metoda „copy-paste“, pun în mișcare cărți cu titluri pompoase, atrăgătoare, care îl păcălesc pe bietul creștin. Cred că e vorba și de bani la mijloc, nu controlează nimeni ce se tipărește, ce se oferă la vânzare, ce este scris în cărți cu titluri care dau iluzia mântuirii, a descoperirii „căii adevărate“.

– Cum ați ajuns un om credincios?

– Probabil că e o vocație a familiei, ne-am născut credincioși. Nici nu se putea altfel, am copilărit între mănăstiri, de la Agapia la Neamț, de la Sihla la Văratec, de la Pocrov la Secu sau Sihăstria. În fiecare duminică o luam în altă direcție, atunci când nu eram la liturghia de la biserica din sat. Penitența din copilărie, prin conectare la regulile bisericii, face mai mult pentru educație decât o mulțime de ani de școală. Apoi am cunoscut câțiva duhovnici rari, de la Ioanichie Bălan la Iustin Pârvu, de la Cleopa Ilie la Teofil Lefter sau mai încoace, Melchisedec Velnic, părintele Elefterie de la Cărbuna, Vichentie de la Secu, toți adevărați „bătrâni îmbunătățiți“, iar întâlnirile cu ei nu puteau rămâne fără urmări. Nu știu dacă sunt un credincios model, dar măcar mă străduiesc.

– Mediul online (facebook, blogguri, site-uri) are vreo influență asupra felului în care scrieți?

– Nu mă influențează decisiv, dar nu îmi sunt indiferente. Mă informez de pe internet, citesc texte literare de pe anumite bloguri, am adresă de facebook, comunic cu multă lume, ne informăm reciproc. Consider că internetul, calculatorul, plus această civilizație a comunicării imediate vor modifica „paradigma umană“, vor produce o revoluție de substanță în evoluția individului și a omenirii.

– La ce lucrați acum?

– Un roman nou, o carte de versuri nouă, o carte de eseuri. În general nu vorbesc despre textele sau cărțile la care lucrez, nu e o superstiție, e din spirit de precauție, să nu le banalizez.

 

Mariana OLTEAN TUDOSE

Taguri: Adrian Alui Gheorgheinterviu
Articolul anterior

Pompierii au adus bucurie de sărbători pentru 11 familii greu încercate

Urmatorul articol

Credite pentru bunăstarea păsărilor

AsemanatoareArticole

Profili Caffe Romania
ACTUALITATE

Profilicaffe România: când dorul de casă și dorința de a face cunoscută o cafea bună se întâlnesc

01/04/2023
317
Comunicat de presă.  Vor fi inventariate terenurile și clădirile din Piatra Neamț lăsate în paragină
Prima pagina

CENTRUL DE SPRIJIN ȘI ASISTENȚĂ DE SPECIALITATE PENTRU COPII ÎMPREUNĂ CU CENTRUL DE ZI PENTRU PREȘCOLARI „CASTANI” VOR FI MODERNIZATE CU FONDURI EUROPENE!

29/05/2020
321
Primăria Piatra-Neamț continuă lucrările edilitare de sezon!
Prima pagina

Primăria Piatra-Neamț continuă lucrările edilitare de sezon!

27/05/2020
317
Fonduri europene pentru prima împădurire
Prima pagina

PERCHEZIŢII ÎN 4 JUDEŢE; PREJUDICIU DE PESTE 570.000 DE LEI PRIN TĂIERI ILEGALE DE ARBORI

13/05/2020
315
Ministrul mediului la Neamţ, despre tăierile ilegale
Prima pagina

Ministrul mediului la Neamţ, despre tăierile ilegale

11/05/2020
315
mugur-cozmanciuc-Parlament
Prima pagina

Guvernul PNL vine cu o soluție utilă pentru producătorii și furnizorii români de echipamente medicale

22/04/2020
315
Mai multe articole
Urmatorul articol
Cererile de subvenţii, spre final

Credite pentru bunăstarea păsărilor

ȘTIRI RECOMANDATE

Se fac angajări la Complexul Muzeal Județean Neamț

Se fac angajări la Complexul Muzeal Județean Neamț

7 ani în urmă
315
Dragoş Chitic îşi ia adio de la primărie

Se caută soluții pentru contorizarea individuală la apă

8 ani în urmă
315
Sănătatea mintală, prioritate în pandemie. Ce trebuie să faci pentru a trata tulburările psihice

Sănătatea mintală, prioritate în pandemie. Ce trebuie să faci pentru a trata tulburările psihice

2 ani în urmă
316
Primarul de Girov a fost condamnat definitiv

Primarul de Girov a fost condamnat definitiv

9 ani în urmă
315

Urmariți-ne pe

Categorii

  • ACTUALITATE
  • ADMINISTRATIE/POLITICA
  • Agricultura
  • ANUNTURI
  • Anunturi/Comunicate de presă
  • Business
  • Ceasul Deşteptător
  • CETĂȚENEȘTI
  • Cronica neagra
  • Cronica Tv
  • CULTURA
  • Curriculum vitae ½
  • DREPT LA REPLICA
  • ECONOMIE
  • Editia printata
  • EDITORIAL
  • EDUCATIE
  • Exercitii pentru minte
  • FAPT DIVERS
  • Fara categorie
  • FOTO/VIDEO
  • INFRACȚIONAL
  • Interviu
  • PLUMBUL ZILEI
  • Po(z)na zilei
  • Prima pagina
  • PUBLICITATE
  • Revista Presei
  • SANATATE
  • Sarbatoare
  • Slider
  • SOCIAL
  • SPORT
  • traseism
  • VIAȚA LA ȚARĂ
  • ZOOTEHNIE

Etichete

accident agricultura amenzi azi bani campanie casa ceahlaul concurs copii cronica elevi Expozitie Fotbal furt Handbal incendiu inchisoare masina meteo munca neamt nemteni Piatra Neamt PNL politie politisti pompieri primar prins proiect PSD Roman Roznov SANATATE scandal scoala spital SPORT subventii UNIC victorie volei vreme vremea

ȘTIRI POPULARE

Plugin Install : Popular Post Widget need JNews - View Counter to be installed

Ceahlaul - Ziarul Nemtenilor (stiri din Neamt - social, dezvaluiri, cultura, sport, administratie)

Urmăriți-ne pe social media:

Știri recente

  • Profilicaffe România: când dorul de casă și dorința de a face cunoscută o cafea bună se întâlnesc
  • Anunț
  • Incendiu anexa gospodareasca in comuna Moldoveni sat Hociungi

ARHIVA ZIAR

aprilie 2023
L Ma Mi J V S D
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
« mart.    

Categorii

Știri recente

Profili Caffe Romania

Profilicaffe România: când dorul de casă și dorința de a face cunoscută o cafea bună se întâlnesc

01/04/2023
C.M.I. URBAN LIICITAȚIE

Anunț

31/03/2023
Incendiu aparat de cafea

Incendiu anexa gospodareasca in comuna Moldoveni sat Hociungi

30/03/2023
  • Adresa redactiei: Aleea Tiparului, nr. 14, Piatra-Neamt, jud. Neamt
  • Contact

© 2020 Ziarul Ceahlaul - Cotidian independent din judetul Neamt

Fara rezultate
Vezi toate rezultatele
  • ACASA
  • ADMINISTRATIE/POLITICA
  • ECONOMIE
    • CETĂȚENEȘTI
  • SOCIAL
    • INFRACȚIONAL
    • VIAȚA LA ȚARĂ
    • FAPT DIVERS
    • EDUCATIE
  • SANATATE
  • SPORT
  • CULTURA
  • AGRICULTURA

© 2020 Ziarul Ceahlaul - Cotidian independent din judetul Neamt

Welcome Back!

Login to your account below

Forgotten Password?

Retrieve your password

Please enter your username or email address to reset your password.

Log In
Acest site web folosește cookie-uri. Continuând să utilizați acest site web, dați consimțământul pentru cookie-urile utilizate. Accesați Politica de confidențialitate și cookie .