Un accident rutier a avut loc ieri după amiază la Cordun, pe drumul dintre localitățile Pildești și Simionești. Potrivit informaţiilor prezentate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, a fost vorba despre un autoturism care a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. La locul evenimentului s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor din cadrul Detașamentului de pompieri Piatra Neamț şi o ambulanta SAJ. În urma accidentului au rezultat două victime, neîncarcerate, preluate de echipajele de intervenție și trasportate la spital. Din cercetarile efectuate Poliţia Roman, a rezultat faptul ca un bărbat de 51 de ani din Săbăoani, a condus un auto pe DC51, din directia Pildeşti – Simioneşti, iar pe un sector de drum în aliniament ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părasit partea carosabilă şi s-a răsturnat pe un teren agricol.