*Astăzi, 16 noiembrie, întreaga lume marchează Ziua Internațională a Toleranței
Activitatea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASPC) Neamț stă, în luna noiembrie, sub semnul toleranței. Pe 16 noiembrie lumea întreagă marchează Ziua Internațională a Toleranței, declarată astfel de Organizația Națiunilor Unite (ONU), în 1995.
Pentru că în evidențele DGASPC Neamț există 18.000 de persoane cu dizabilități, persoane care ajung de multe ori victime ale discriminării, Direcția își canalizează activitățile din luna noiembrie pentru sensibilizarea nemțenilor. Vor fi organizate activități de informare a beneficiarilor despre importanța toleranței în relațiile interumane, iar angajații vor primi, de asemenea, informații complete, urmând a lua parte la seminarii și conferințe care vor promova toleranța. „Lumea în care trăim ne demonstrează, din păcate, că intoleranța este o prezență cotidiană în viața noastră, chiar dacă uneori nu realizăm acest lucru. Instituția noastră este poate cea mai în măsură să realizeze efectele intoleranței, venind zi de zi în contact cu victimele discriminării. Ziua de astăzi constituie o ocazie de a aminti tuturor cât de important este să fim toleranți cu cei din jurul nostru, să ne transpunem în situația lor pentru a-i înțelege mai bine. Este evident că mentalitățile nu pot fi schimbate peste noapte, dar este esențial ca fiecare să facem eforturi în acest sens. Așa cum spunea scriitoarea americană Helen Keller, prima persoană cu dizabilități de vedere și auditive absolventă a unui colegiu, cel mai înalt rezultat al educației este toleranța. Acceptarea se învață din primii ani de viață, iar școala o desăvârșește, motiv pentru care este nevoie de un efort conjugat al societății pentru a deveni mai toleranți și mai buni“, a declarat Cristina Păvăluță, director general al DGASPC Neamț.
Axată pe acțiuni educative ce-i vizează pe copii, dar și pe adulți, Ziua Internațională a Toleranței are scopul de a reaminti că intoleranța generează violență și discriminare, totodată, este un îndemn pentru comunități de a trăi în pace și respect.
Andreea AMARIEI