Actorul Corneliu-Dan Borcia a încetat din viaţă la sfârşitul săptămânii trecute, după o grea suferinţă. Începând de ieri, trupul neînsufleţit al actorului este depus în holul Tetrului Tineretului, prietenii şi cunoscuţii putându-şi lua rămas-bun de la cel care i-a încântat, o viaţă întreagă, cu talentul şi expresivitatea sa.
Corneliu Dan Borcia s-a născut la 30 martie 1943, la Sibiu. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti. A fost director al Teatrului Tineretului, în perioada 1995 – 2001, şi câştigător al premiului pentru cel mai bun manager, acordat de Consiliul Britanic în cadrul Galei UNITER 2000. Corneliu Dan Borcia rămâne un nume de referinţă pentru iubitorii de teatru din Piatra-Neamţ.
“Îţi mulţumesc, Dane, că ne-am întâlnit atunci în 1962, când mi-ai dăruit mie, puştiului, cea mai frumoasă grădină care există – cea a prieteniei! Îţi mulţumesc pentru ocrotirea şi grija ta care m-au ajutat să trec momentele grele. Mai ţii minte ce mi-ai spus când eram cu inima în fundătură?
Mi-ai spus : “Tâcă, nu mai suferi atât, că mă doare pe mine mai rău.” Am simţit că nu sunt singur, că trebuie să am grijă de durerea pe care i-o provoc celui mai bun prieten, am zâmbit şi mi-am înălţat din nou capul. Astăzi am din nou nevoie de tine. Ştiu că zâmbeşti de acolo de sus şi totuşi nu-mi pot opri tremurul sfâşietor. Respir adânc şi şoptesc: „Nu s-a schimbat nimic, prietene, e o despărţire temporară, veşnicia tot a noastră va fi, ne-am apropiat-o în ciuda atâtor ani ce au trecut. Vom juca şi acolo împreună”, spunea, ieri, pe pagina sa de facebook, actorul Constantin Cojocaru.
Corneliu-Dan Borcia a interpretat peste 50 de personaje, recunoscând că fiecare rol l-a marcat şi l-a consumat. A fost Tristan în „Tristan şi Isolda“, povestitorul din „Harap-Alb“, ori Trahanache din „O scrisoare pierdută“, fiecare rol în parte fiind cel mai important la momentul respectiv.
Dumnezeu să-l odihească în pace!
Irina NASTASIU