* Vor cânta cursanţii masterclass-ului de canto condus de soprana Iulia Isaev
Sâmbătă seara, la ora 21.00, are loc, în Piaţa Turnului, concertul de închidere a Festivalului Internaţional „Vacanţe Muzicale”. În acordurile muzicii de operă, pe scena festivalului vor urca membrii orchestrei Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău, aflaţi sub bagheta dirijorului Cristian Lupeş. Solişti vor fi cursanţii masterclass-ului de canto, condus de soprana Iulia Isaev. Acompaniamentul la pian va fi asigurat de către Raluca Ouatu.
În program, uverturi şi arii celebre din opere semnate de Wolfgang Amadeus Mozart, Vicenzo Bellini, Giuseppe Verdi, Giacomo Puccini, Jules Massenet, Georges Bizet.
Soprana Iulia Isaev – un nume sonor al artei interpretative româneşti
Iulia Isaev a absolvit Universitatea de Muzică din Bucureşti, debutând la Opera Naţională Bucureşti în rolurile Micaela din „Carmen” de Georges Bizet, Pamina din „Flautul fermecat” de Wolfgang Amadeus Mozart, Mimì din „Boema” şi Cio Cio San din „Madama Butterfly” de Giacomo Puccini, Nedda din „Paiaţe” de Ruggero Leoncavallo.
Debutul său internaţional s-a petrecut în anul 1992, când a fost invitată la Viena să interpreteze rolul Donna Anna din opera „Don Giovanni” de W.A. Mozart, rol care i-a adus nenumărate satisfacţii, fiind invitată să-l susţină pe toate scenele importante din Europa şi Asia (Opera de Stat din Viena, Opera din Nancy, Opera din Bruxelles, Opéra national du Rhin din Strasbourg – producţie transmisă live pe canalul tv ARTE, Bunkamura Hall din Tokyo, Teatrul Naţional din Tokyo – coproducţie cu Opera de Stat din Viena, Semperoper din Dresda, Opera de Stat Bavareză din München, Teatro dell’Opera di Roma. Cariera internaţională a continuat cu o serie de roluri importante interpretate cu succes pe scene de prestigiu din Europa: Mimi din „Boema” de G. Puccini, interpretat la Opera din Zürich, Opera din Köln, Viena şi Teatro Regio di Torino, Fiordiligi din Così fan tutte şi Contesa din Nunta lui Figaro de W.A. Mozart, la teatrele de operă din Viena, Zürich, Amsterdam, Berlin, Hamburg, Margareta din „Faust” de Ch. Gounod la Teatro Regio di Torino, Corina din „Anacreon” de L. Cherubini la Teatro La Fenice din Veneţia, Alice Ford din „Falstaff” de G. Verdi, la Teatro San Carlo din Lisabona, Cio Cio San din „Madama Butterfly” la Teatro La Fenice din Veneţia şi la Teatro Sociale di Mantova, Desdemona din „Otello” de G. Verdi, rol interpretat pentru prima dată la Opera de Stat din Hamburg şi, ulterior, în cadrul ultimei ediţii a Festivalului Internaţional George Enescu, în producţia Operei Naţionale Bucureşti.
În ultimii ani, repertoriul sopranei s-a îmbogăţit cu două noi titluri de factură dramatică, Elsa din „Lohengrin” de R. Wagner şi Elisabeth din „Tannhäuser” de acelaşi compozitor, roluri create pe scena Operei Naţionale Bucureşti, sub conducerea muzicală a maestrului Cristian Mandeal. De asemenea, a abordat şi genul vocal-simfonic, fiind deosebit de apreciată în „Requiem”-ul de G. Verdi la Concertgebouw din Amsterdam, la Festivalul de Muzică de la Gstaad (Elveţia) şi în versiune regizată la Deutsche Oper din Berlin, sub bagheta dirijorului Mstislav Rostropovich. A mai interpretat rolul Cleopatra din „Moartea Cleopatrei” de H. Berlioz la Sala Megaron din Atena, sub bagheta lui Cristian Mandeal, apoi partitura sopranei din „Requiem-ul German” de J. Brahms la Teatro Massimo din Palermo, „Requiem”-ul de W.A. Mozart la Théâtre des Champs-Elysées din Paris şi în sala Filarmonicii din Köln.
A susţinut concerte alături de Angela Gheorghiu şi Placido Domingo (la Bucureşti, Teatro Liceu din Barcelona, la Tokyo, Nagasaki, Seul) apoi, alături de Angela Gheorghiu la Opera National de Paris Palais Garnier, sub bagheta dirijorului Ion Marin.
Iulia Isaev este laureată a mai multor concursuri internaţionale de canto: „Loire Atlantique” din Nantes (Franţa, 1990), „George Enescu” din Bucureşti (1991), „Madama Butterfly” din Barcelona (Spania, 1992) şi, din anul 2012, este profesor asociat la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti.
Născut la Oneşti, dirijorul Cristian Lupeş îşi începe studiile universitare la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj şi, în 1998, obţine licenţa în fizică şi chimie la Universitatea Bucureşti. În anul următor se înscrie la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti-Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie muzicală, iar din 2001 devine student al secţiei dirijat-orchestră la clasa prof. Cristian Brâncuşi. În timpul studiilor a urmat cursuri de dirijat-orchestră organizate de Universitatea de Muzică din Viena (2004-2005, prof. Vladimir Kiradjiev, Mark Stringer) perfecţionându-se cu dirijorii Horia Andreescu, Cristian Mandeal, Alexander Myrat şi Seiji Ozawa.
Irina NASTASIU