Lonicera albastră este un arbust de origine rusească, numit și afin siberian, datorită marii asemănări cu fructele afinului. Planta se înrudește mult și cu o cunoscută liană a grădinilor noastre, și anume Palma Maicii Domnului (Lonicera caprifolium).
Interesul pentru această specie pomicolă este generat de timpurietatea maturării fructelor, fiind primele care apar pe piață, chiar și înaintea cireșelor de mai, ceea ce înseamnă un preț bun de vânzare. În plus, soiurile omologate în România asigură o rezistență ridicată a plantației de lonicera albastră, confirmată și de cercetătorii Institutului pentru Pomicultură de la Mărăcineni – Argeș.
Fructele de lonicera, tot mai populare în ultimul timp, sunt apreciate pentru calități nutritive și terapeutice, prin conținutul ridicat în compuși cu rol antioxidant.
*Plantația de lonicera, cu investiții mici
Plantațiile de lonicera albastră se pot realiza și pe bani europeni, arbustul fiind inclus pe lista speciilor pomicole pentru care se pot accesa fonduri europene nerambursabile. Arbuștii fructiferi lonicera sunt, cu siguranță, o afacere de viitor și pentru fermierii nemțeni. Mai ales că plantațiile presupun investiții mai mici și costuri de întreținere mai reduse.
Lonicera albastră nu suferă de boli și nu este atacată de insecte dăunătoare, așa că nu are nevoie de tratamente deosebite. Acest avantaj implică și costuri de întreținere mai reduse în comparație cu alte plantații pomicole, cum sunt cele de măr, păr, cireș, căpșun, dar și o chimizare nesemnificativă, fapt ce poate garanta obținerea unor recolte bio.
În țară avem omologate 3 soiuri extratimpurii, cu tufe de vigoare mijlocie și mare.
Pentru înființarea plantației de lonicera albastră se folosesc butași înrădăcinați și fortificați timp de un an. Nu sunt probleme cu „prinderea“ lor, pentru că arbuștii de lonicera albastră nu sunt afectați de temperaturile extreme, rezistând și fructificând în condiții de climă continentală cu veri toride și ierni foarte friguroase. Plantația de lonicera este însă pretențioasă la condițiile de sol, preferându-le pe cele cu textură ușoară, bogate în humus, cu un pH neutru spre acid. Foarte important în cazul acestui arbust exotic este marea plasticitate pe care o prezintă față de condițiile de mediu și ușurința cu care poate fi plantat.
Plantarea se face de regulă toamna, în prima decadă a lunii noiembrie, sau primăvara la începutul lunii martie, când terenul permite executarea lucrării. La plantele tinere până la vârsta de 6-8 ani nu se fac tăieri, arbustul se lasă să crească liber.
*Fructe cu gust plăcut, folosite și în medicină
Lonicera are intrare lentă pe rod, în primii 3-4 ani se obțin doar 300-500 g fructe de la o plantă, abia începând din anul 7-10 se pot obține chiar și 5 kg fructe dintr-o tufă.
Fructele se recoltează manual, în mod eșalonat, pe măsură ce se coc, dar se pot recolta și mecanizat prin scuturare pe prelate. Fructele se prelucrează sub formă de gem, suc, mixturi, băuturi răcoritoare, se pot folosi drept colorant în industria alimentară.
Lonicera are fructe albastru-închis cu gust plăcut, proaspăt, dulce-acid. Sunt foarte bogate în vitaminele B și C, fier, calciu, fosfor, magneziu, sodiu, potasiu și antioxidanți. Conține oligoelemente rare ca seleniul – element de întinerire.
În medicina naturistă, fructele sunt folosite în bolile cardiovasculare, ateroscleroză, hipertensiune, gastrită, tulburări ale tractului gastro-intestinal. Ele sunt deosebit de valoroase în boli ale ficatului și vezicii biliare, ca un antipiretic și un diaforetic pentru răceli, fiind folosite și pentru sângerări nazale frecvente.
Amestecul de flori și frunze este folosit în tratarea bolilor gurii și gâtului, vindecă boli ale pielii și arsuri.Tina CONDREA-ZĂPODEANU