Produsele fitosanitare și pierderile de producție

Tina-PUF*Sunt afectate culturile de porumb, rapiță și floarea soarelui

Asociația Producătorilor de Porumb din România a evaluat efectul pe care l-ar avea interzicerea neonicotinoidelor pentru fermierii din România. Datele au fost trimise la Comisia Europeană pentru a fi luate în calcul într-o nouă decizie privind folosirea acestor substanțe în Uniunea Europeană.

APPR atrage atenția că fermierii români tot au avut pierderi, chiar dacă s-au primit derogări pentru folosirea neonicotinoidelor. La rapiță, 90% din sămânța care se vinde în România venea direct tratată din afară. Nemaiputând fi adusă direct tratată, unii vânzători de inputuri nu au avut timp s-o trateze local. La fel s-a întâmplat la porumb și la floarea-soarelui, la care derogarea a venit târziu și n-a mai fost timp să fie făcute tratamente. Conform evaluării, s-ar fi pierdut 5% din suprafața cu rapiță, 10% din cea cu porumb și 7% din cea cu floarea-soarelui.
APPR a previzionat că, dacă s-ar interzice total neonicotinoidele, ar fi afectată de dăunători 70% din suprafața cu rapiță și 80% din cea cu porumb și floarea-soarelui. Evaluarea s-a făcut pe baza informațiilor adunate de la firme de semințe, pesticide și fermieri.
APPR a estimat costul mediu la tratamentele cu pesticide, cu și fără neonicotinoide. Tratamentele cu neonicotinoide costă 162 euro/ha la rapiță, 88 euro/ha la porumb și 80 de euro pentru floarea-soarelui. Fără neonicotinoide, costul pentru controlul dăunătorilor este 61 euro/ha – rapiță, 92 euro-porumb și 85 de euro la floarea-soarelui. Tratamentele sunt mai ieftine la rapiță, dar mai puțin eficiente.
În 2014, în România au fost cultivate 450.000 hectare cu rapiță, 2.430.000 cu porumb și 920.000 cu floarea-soarelui, se arată în raport.

În județul Neamț, în acest an, cu porumb au fost cultivate aproape  58.800 hectare, cu rapiță 5.127 ha, iar cu floarea soarelui 12.335 hectare. În primăvară, la rapiță 45 din cultură a fost întoarsă, s-a semănat altceva în loc.

Tina CONDREA-ZĂPODEANU