50.000 euro  dintr-o semnătură 

Tina, vin baniiDe luna viitore ar trebui să se dea „undă verde” banilor europeni, dacă luăm de bune spusele șefilor Agriculturii româneşti. Primele două măsuri de finanțare europeană cu fonduri nerambursabile pentru agricultura vor viza investițiile în ferme și instalarea tinerilor fermieri. Nefericită formulare: „instalarea tinerilor fermieri”! Sintagmă care te duce cu gândul la tot felul de trăsnăi, nicidecum la faptul că ar fi vorba de preluarea conducerii unei exploataţii agricole, a unei ferme. Căci despre o astfel de instalare este vorba.

*Fermierii nemţeni-120 milioane euro

 Pentru asta s-au dat banii şi în trecuta alocare financiară aferentă perioadei 2007-2013.Atunci,  pentru această măsură, valoarea maximă a unui proiect era de doar 40.000 euro. Perioadă în care 23 tineri fermieri nemţeni au semnat contrate de finanţare în valoare totală de peste 120 milioane euro. Proiecte care, în cea mai mare parte, sunt deja implementate. Iniţial, tinerii fermieri nemţeni nu s-au „aruncat” la suma maximă, s-au mulţumit şi cu câte 20.000 euro. Apoi, au prins curaj şi au solicitat şi câte 40.000 euro, maximul admis.

Atenţie! Este vorba de fonduri integral nerambursabile şi fără ca tinerii fermieri nemţeni să vină cu vreo cofinanţare, adică  bani din propriul buzunar.

 Fermierii debutanți sunt realmente  avantajaţi. Dintr-o semnătură, primesc 50.000 euro! Cu atât vor fi sprijiniţi financiar tinerii fermieri care se stabilesc pentru prima dată ca şefi sau conducători unici ai unei exploataţii agricole. Sprijinul public nerambursabil este acordat pe o perioadă de 5 ani, în două etape. Atenţie! Cea de-a doua tranşă de plată se acordă doar cu condiţia îndeplinirii corecte a Planului de afaceri.

Sprijinul pentru instalarea tinerilor fermieri va fi acordat sub formă de primă, în două tranşe. Prima se alocă în cuantum  80% din valoarea totală a sprijinului, bani  daţi  tânărului fermier la primirea deciziei de finanțare. Diferenţa de 20%  se plăteşte în decursul celor 5 ani cât durează finanţarea.

Tina CONDREA