233 nemţeni la Loteria bonurilor fiscale, după prima săptămână

20/04/2015

bon1Numărul nemţenilor care au bonuri fiscale câştigătoare după prima săptămână, a ajuns la 233. Administraţia Finanţelor Publice Neamţ a anunţat, prin purtătorul de cuvânt, că până vineri s-au centralizat 233 de cereri la toate unităţile din teritoriu. “Vineri, 17 aprilie, la ora 12, au fost înregistrate la toate unităţile aparţinând AJFP Neamţ un număr total de 233 de cereri depuse de persoanele care deţin bonuri fiscale din plaja primei tranşe ieşite la extragerea din 13 aprilie”, a declarat Cristina Ionescu. Astfel, în prima săptămână a loteriei, nemţenii au mers cu bonul câştigător şi o copie după actul de identitate la unităţile organului fiscal şi s-au înregistrat.

În aşteptarea premiului, care poate fi acordat într-un interval de până la trei luni de zile, conform termenelor, nemţenii mai pot participa la o extragere ce va fi organizată lunar de către ANAF, în prima duminică de după data de 15 a lunii, pentru luna anterioară. Până atunci, bonurile anunţate câştigătoare după prima extragere vor fi verificate de Fisc până în data de 13 mai, iar lista celor valide va fi publicată pe site. Până atunci, toţi cei care au bonuri fiscale de valoare cuprinsă între 6 si 6,99 de lei, emise în data de 7 februarie 2015, pot revendica dreptul la premiul pus în joc prin depunerea unei cereri la orice organ fiscal.

Cristina IORDACHE