Colegiul Național de Informatică din Piatra Neamț este și anul acesta centru special de înscriere pentru elevii din alte județe care doresc să studieze la liceele sau școlile profesionale din Neamț.
Absolvenții de gimnaziu din afara județului mai au la dispoziție două zile pentru a complete fișele de înscriere, respectiv până joi, 6 iulie 2017, ora 16. Orice informație legată de procedura de înscriere poate fi solicitată de la directorul adjunct al Colegiului Național de Informatică, profesorul Vasile Diaconu, la numărul de telefon 0733.069601.
Luni, 3 iulie, în prima zi de înscriere, au optat pentru liceele nemțene 12 candidați, dintre care doi cu medii între 9,49 și 9, doi cu medii între 8,99 și 8,50, unul cu medie între 7,99 și 7,50, trei cu medii între 6,99 și 5,50, trei cu medii între 5,49 și 5, iar unul cu medie sub 5, potrivit Inspectoratului Școlar Neamț.
Potrivit calendarului admiterii în învățământul liceal și cel profesional pentru 2017-2018, în perioada 4-7 iulie 2017 se face verificarea de către părinți și candidați a fișelor editate de calculator, corectarea greșelilor în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator, operațiuni ce se vor realiza utilizând aplicația informatică centralizată. Până în data de 8 iulie 2017 se transmite baza de date de la centrele de înscriere la centrul județean de admitere, precum și lista absolvenților care nu participă la repartizarea computerizată, prin confirmarea operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată și predarea de către comisia din centrul de înscriere a fișelor de opțiuni originale la centrul de admitere județean.
În data de 9 iulie 2017 se transmitere baza de date de la centrele de admitere județene la Centrul Național de Admitere prin confirmarea de către acestea a finalizării operațiunilor specifice, în aplicația informatică centralizată, în 10 iulie se verifică și se corectează bazele de date de către Comisia Națională de Admitere și comisiile de admitere județene și se transmit modificările la comisia națională, iar în 11 iulie se corectează erorile și se confirmă încheierea modificărilor în aplicația informatică centralizată.
Pe 12 iulie are loc repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 201-2018, pe 13 iulie se afișează în unitățile de învățământ gimnazial a listelor cu absolvenții repartizați proveniți din școlile respective și a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal de stat din județ și se afișează de către fiecare unitate din învățământul liceal a listei candidaților repartizați în acea unitate.
În perioada 13-17 iulie se depun dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați, iar în 18 iulie se transmite de către unitățile de învățământul liceal de stat situația
locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă de admitere.
Între 19-21 iulie se rezolvă de către comisia județeană de admitere a situațiilor special apărute după etapa de repartizare computerizată, a repartizării candidaților care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen și a candidaților care nu au participat sau au participat, dar nu au fost
repartizați în etapa repartizării computerizate.
A doua etapă de admitere în învățământul liceal de stat, pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2017-2018, începe la 24 iulie cu afișarea situației locurilor rămase libere, a locului de desfășurare și a graficului probelor de aptitudini sau de verificare a cunoștințelor de limbă modernă ori maternă. În 4 septembrie 2017 are loc înscrierea candidaților la liceele care organizează probe de aptitudini sau probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă, în perioada 5-6 septembrie 2017 se desfășoară probele de aptitudini sau de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă, iar în perioada 4-7 septembrie 2017 are loc primirea cererilor de înscriere a absolvenților clasei a VIII-a care nu au participat sau nu au fost repartizați în etapa anterioară, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care și-au încheiat situația școlară ulterior etapei anterioare.
În 8 septembrie se desfășoară repartizarea absolvenților clasei a VIII-a care nu au participat sau nu au fost repartizați în etapa anterioară, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care și-au încheiat situația școlară ulterior etapei anterioare. (C.I.)