Vitezomani amendaţi la ieşirea spre Iaşi
Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Neamţ se află, începând de vineri, în misiune de monitorizare şi control al traficului în zona de la ieşirea spre judeţul Iaşi, acolo unde se îndreaptă credincioşii pentru sărbătoarea Sfintei Parascheva. Efectivele de poliţie rutieră urmăresc atât să asigure fluenţa în trafic, cât şi siguranţa deplasării tuturor participanţilor. Controalele efectuate la sfârşitul săptămânii trecute au dus la aplicarea a 181 de amenzi pentru depăşirea limitelor de viteză şi au fost reţinute 7 permise de conducere, din care 3 pentru depăşirea cu 50 de kilometri pe oră a maximului de viteză admisă pe sectoarele de drum supravegheate.
Poliţiştii au surprins în trafic doi şoferi care consumaseră alcool în prealabil. Este vorba despre Maria S. (21 de ani) din Iaşi, care avea o concentraţie de 0,66 mg/l alcool în aerul expirat, şi de Aurel L. (27 de ani), din comuna Răuceşti, care avea 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ambii au dosar penal acum.
Fără acoperiş, de la un scurtcircuit
Constantin C. din satul Poloboc, comuna Rediu, a rămas sâmbătă fără acoperiş acum, în prag de iarnă. Bărbatul dormea când, în noaptea de vineri spre sâmbătă a izbucnit un incendiu din cauza unui scurtcircuit la o priză defectă. Flăcările i-au mistuit podul şi acoperişul casei pe o suprafaţă de 140 de metri pătraţi, plus nişte scule electrice pe care le avea depozitate în pod şi un metru cub de scândură. Era aproape ora 4 când a chemat pompierii, un echipaj ajungând la faţa locului şi intervenind pentru stingerea focului care ameninţa să-i distrugă casa.
Foc la o firmă din Târgu Neamţ
Tot vineri dimineaţă, dar la Târgu Neamţ, s-a produs un alt incendiu. Pompierii din localitate au fost anunţaţi de paznicul unei societăţi comerciale despre focul care ardea în depozitul firmei. Un echipaj a intervenit cu o autospecială şi a reuşit stingerea flăcărilor în care au ars articole artizanale şi accesorii pentru nunţi. Pompierii au stability că focul a izbucnit de la un consummator electric lăsat în priză.
Grav rănit în urma unui accident de muncă
Un bărbat a ajuns, vineri, în stare gravă la spitalul de chirurgie maxilo-facială din Iaşi după ce s-a accidentat în timpul programului de lucru. G.P. (53 de ani), care lucrează la o societate comercială din Nechit, comuna Borleşti, a încălzit toba unui autoturism pentru a o curăţa, dar în scurt timp capacul i-a sărit în faţă în urma exploziei cauzată de acumularea de gaze. Bărbatul a suferit un traumatism cranio-facial acut deschis cu fractură de piramidă nazală şi a fost transferat la Iaşi. Evenimentul este cercetat de o echipă desemnată de conducerea societăţii.
Falsificator de valută încarcerat
Mihai A. (35 de ani), din Roman, a fost găsit şi dus la Penitenciarul Bacău pentru a-şi executa pedeapsa de doi ani şi jumătate închisoare dată de Judecătoria Roman. El a fost judecat şi condamnat pentru că în vara anului 2009 a falsificat şi a pus în circulaţie mai multe bancnote de 100 de euro. Nu a făcut-o singur, ci împreună cu câţiva studenţi, care au introdus în piaţă zeci de banknote de 100 de euro false, majoritatea plasate la pensiuni, la benzinării şi la mai multe persoane fizice. Întrucât s-a sustras urmăririi penale şi judecăţii, Marius A. a fost dat în urmărire geenrală şi joi, 10 octombrie, a fost depistat şi încarcerat.
Prinşi la furat de porumb
Doi bărbaţi din Roznov au fost prinşi vineri după-amiază, în timp ce furau porumb de pe o tarla. Un echipaj de agenţi de la poliţia oraşului i-a surprins pe Ioan G. (45 de ani) şi pe Constantin T. (60 de ani), roznoveni, în timp ce încărcau 100 kg de ştiuleţi de pe proprietatea unui vecin. Acum cei doi bărbaţi sunt cercetaţi pentru furt.
Unul pe trecere, altul pe alee
Vineri dimineaţă, în timp ce ieşea cu maşina din parcarea din spatele blocului, Ilie T. (58 de ani) a surprins şi accidentat un pieton care traversa strada regulamentar, pe marcaj. Bărbatul rănit uşor a fost transportat la spital unde a primit îngrijirile necesare şi a fost externat.
Sâmbătă, în zona pieţii centrale din Roman, a avut loc un accident în care Bogdan C. (32 de ani), în timp ce mergea cu maşina în marşarier pe o alee, a surprins un pieton care circula regulamentar. Poliţiştii au stabilit că şoferul a făcut accidental din cauza neatenţiei. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri.
Un ieşean autorul unui accident la Grinţieş
Gheorghe P. (55 de ani), din Paşcani, judeţul Iaşi, este autorul unui accident petrecut vineri dimineaţă, în comuna Grinţieş. Poliţiştii au stabilit că în timp ce a intrat în depăşirea autoturismului din faţa sa, şoferul ieşean a lovit un bărbat care mergea regulamentar pe marginea drumului. Victima a fost transportată în stare gravă la spital, iar şoferul este cercetat penal.
Cristina IORDACHE