Volei Alba Blaj a cucerit în premieră titlul de campioană naţională la volei feminin. Echipa din judeţul Alba a reuşit astfel cea mai mare performanţă din istoria de 4 ani a clubului, după ce s-a impus în finala campionatului, cu 3 – 0 la general, în faţa formaţiei CSM Târgovişte. După ce au câştigat primele două jocuri de la Târgovişte, elevele antrenorului sârb Darko Zakoc s-au impus cu 3 – 1 în partida a treia de pe teren propriu, succes suficient pentru a intra în posesia medaliilor de aur şi a se încorona noile campioane ale României. În sezonul trecut, Alba Blaj, formaţie care o are în lot şi pe fosta jucătoare de la Unic, Adina Stanciu, a cucerit medalia de bronz. CSM Târgovişte a intrat în posesia medaliei de argint, iar bronzul a fost cucerit de fetele de la CSM Bucureşti, care în finala mică au trecut cu 3 – 1, la general, de fosta fosta campioană, Ştiinţa Bacău.
Tomis şi Zalău sunt la egalitate
Suspansul se menţine însă în finala masculină, acolo unde Tomis Constanţa şi Municipal Zalău se află la egalitate după 4 partide, 2 – 2. După ce marinarii au câştigat primele două confruntări de pe teren propriu, ambele cu 3 – 1, voleibaliştii de la Zalău s-au impus şi ei de două ori în duelurile de pe teren propriu, cu 3 – 0, respectiv 3 – 2. Meciul 4 a fost unul dramatic, echipa fostului pietrean Răzvan Mihalcea câştigând setul decisiv cu 16 – 14. Partida decisivă va avea loc luni, 4 mai, la Constanţa. Bronzul a fost cucerit de Municipal Craiova, după ce oltenii au trecut cu 3 – 0 la general de Dinamo Bucureşti.