În toiul nopţii de 21 spre 22 octombrie, un bărbat în vârstă de 28 de ani, din Petricani, a alertat poliţia, reclamând că a fost bătut şi deposedat de bunuri.
“În jurul orelor 02.30, Secția de Poliție rurală nr 4 Tîrgu Neamț a fost sesizată prin SNUAU 112, de un bărbat de 28 ani din comuna Petricani, despre faptul că în timp ce se afla la o discotecă situată pe raza comunei Vânători, a fost agresat fizic de mai multe persoane, iar unul din agresori i-a sustras mai multe bunuri personale. Polițiștii au identificat și depistat agresorii victimei, respectiv patru bărbați cu vârste de 16,17,21 și 22 ani, toți din comuna Vânători. Totodată polițiștii au stabilit că agresorul în vârstă de 22 ani a sustras victimei un telefon mobil și alte bunuri personale”, ne-a transmis IPJ Neamţ.
Tâlharul a fost reținut pentru 24 ore pe baza de ordonanță de reținere, urmând a fi prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tîrgu Neamț cu propunere de arestare preventivă.
Geanina NICORESCU