Proiect pentru Festivalul Haiducilor, la Grințieș

04/07/2017

Proiectul „Festivalul Haiducilor“ a fost lansat zilele acestea la Grințieș, urmând ca festivalul propriu-zis să se desfășoare în perioada care a rămas până la sfârșitul lunii octombrie 2017. Proiectul a fost inițiat de Asociația „Pro Grințieș“, printr-o echipă formată din profesorii Daniel Dieaconu, Loredana Zaharia, Cristina Vatamanu, Mihai Panțiru, Ilie Alexandru și are sprijinul Consiliului Județean Neamț, căruia i se alătură comunitatea locală prin voluntari, care vor sprijini proiectul, dar și oamenii Primăriei, în frunte cu primarul Vasile Alexandroaia. La lansarea de joi, 29 iunie, alături de echipa de proiect au fost prezenți și doi meșteri populari, care în ziua precedentă au terminat de montat dranița pe acoperișul celei de-a doua clădiri a complexului muzeistic local, cea care va adăposti atelierele tradiționale de tâmplărie și fierărie. Meșterii populari Luțu Gabor și Viluț Tanasă au îmbrăcat, alături de profesorul Cristian Vatamanu, straiele populare muntenești și s-au pozat pe scara din fața muzeului, arătând ca veritabili urmași ai lui Vasile cel Mare, haiducul de pe muntele Grințieșului de pe la începutul veacului al XIX-lea. Festivalul se va desfășura în perioada 8-10 septembrie într-o mirifică poiană de la poalele muntelui Grințieșului cu prezența cunoscutului om de televiziune Cristian Tabără și a echipei sale e la „Exclusiv în România“. Gastronomia haiducească și ciobănească va fi la ea acasă, ca și muzica populară, doinele și baladele, sârbele și horele, cu rapsozi în recital. Nu vor fi lăsate deoparte nici tinerele talente, care vor avea o secțiune de muzică folk. Mai mult, vor fi organizate întreceri haiducești și muntenești, călărie, trasul buștenilor cu caii, tăierea bușteanului cu beschia și cu securea, aruncarea baltagului, „cel mai frumos animal de la munte“ etc.

Organizatorii speră ca această inițiativă inedită să aibă succes și să devină o tradiție în comuna care a propus peisajului cultural „Banda lui Bujor“ cu o piesă de teatru haiducesc, ce s-a impus într-o emisiune „Exclusiv în România“.

În așteptarea festivalului, gospodarii din Grințieș pregătesc un cor bărbătesc, promovând cântecele haiducești ale locului.

Având sprijinul autorităților locale și, mai ales, al celor județene, acest festival poate deveni o tradiție, mai ales că turismul festivalier nemțean are nevoie de astfel de inițiative. (Z.C.)

1 Comentariu la acest articol. Alatura-te conversatiei.

  1. Pop Lācrāmioara 13/08/2017 la 19:22 - Reply

    Doamne ajutā! Succes maxim!

Lasa un comentariu