*Vremea se răcește drastic în Masivul Ceahlău
Sfârșitul de săptămână care a trecut a permis multor iubitori de munte să se relaxeze într-o ascensiune pe Masivul Ceahlău.
Cei mai mulți s-au bucurat de aerul curat și tare de munte, dar câțiva turiști, neobișnuiți cu temperaturi de peste 30 de grade Celsius la altitudine, au ignorat (cel puțin) avertismentele transmise de corp și au făcut insolație, hipertermie din cauza efortului îndelungat sub razele soarelui și chiar fracturi.
După cazul femeii de 49 de ani, din Cluj, care și-a fracturat un picior, sâmbătă, în zona Cascadei Duruitoarea, salvamontiștii fiind nevoiți să deruleze în condiții grele o misiune de salvare de cinci ore pe teren abrupt și cu o pacientă supraponderală, a urmat o nouă intervenție duminică dimineață. În zona Cabanei Dochia, o femeie din Piatra Neamț s-a accidentat grav la picior și a cerut ajutorul salvatorilor montani. „S-a intervenit cu două echipe, una din Baza Dochia care a acordat primul ajutor și a pregătit transportul, și o echipă de suport din Baza Durău, care a suplimentat transportul în zona de coborâre de abrupt“, a declarat Raul Papalicef, șeful Salvamont Neamț.
De la Durău, femeia rănită a fost preluată de ambulanță și transportată la spital.
Vremea, în Masivul Ceahlău, s-a aliniat, încă de duminică, la tendința generală a zonei noastre anunțată de meteorologi pentru această săptămână. Plouă de duminică și va continua toată săptămâna, inclusiv la sfârșitul săptămânii, iar temperaturile scad simțitor, atât ziua – cu maxime de la 9 grade Celsius luni și până la 17 grade duminică, dar cu minime extreme de coborâte pentru această perioadă a anului – de la 3 grade Celsius până la 7 grade Celsius la finele săptămânii.
Cristina IORDACHE