* Banii vor fi folosiţi pentru constrirea parcării etajate
Bâlciul anual al Romanului, sărbătoarea de vară care adună toţi romaşcanii acasă, îşi va deschide porţile începând cu 28 iulie şi, preţ de 10 zile, micii vor sfârâi pe grătare, iar berea va curge valuri pe gâtlejurile însetate ale vizitatorilor. Municipalitatea se pregăteşte temeinic pentru reuşita bâlciului deoarece sumele încasate de la „bâlceni” sunt destinate construirii parcării etajate de la Piaţa Mare. În săptămâna ce s-a încheiat muncitorii trimişi de autorităţi au avut ca sarcină ierbicidarea aleilor din bazar şi, au terminat de văruit gardul şi toaleta publică din incinta ce va fi gazda iubitorilor de petreceri în bâlci. Primăria şi-a făcut calculul taxelor ce vor fi aplicate comercianţilor ce îşi vor expune spre vânzare produsele astfel încât suma ce va fi colectată să ajute la plata constructorului parcării etajate din Roman. Lucrările la respectiva parcare sunt momentan blocate deoarece după desemnarea echipei câştigătoare formate din două firme de construcţii locale pierzătorii din Vaslui şi Bacău s-au considerat nedreptăţiţi şi au depus contestaţie. După ce va fi analizată cererea contestatarilor se va decide dacă au dreptate şi dacă trebuie reluate procedurile de atribuire a lucrărilor sau, în caz contrar, firmele câştigătoare se vor apuca de lucru. Proiectul parcării etajate este bugetat pe un plan multianual astfel încât în condiţii de normale de lucru să fie terminat anul viitor.
Dan VASILIU