Poliţiştii vor avea vestă anti-înjunghiere şi arme cu electro-şocuri

25/09/2017

“Întrebuințarea de cuvinte ori gesturi jignitoare sau obscene la adresa polițiștilor” devine infracţiune

Ministerul Afacerilor Interne a făcut publice, la sfârşitul săptămânii trecute, măsurile aflate în atenția instituției referitoare la întărirea autorității polițiștilor, o serie dintre acestea fiind deja prezentate sindicatelor şi supuse consultării interne la nivelul ministerului. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisar șef de poliție Monica Dajbog, a precizat că aceste măsuri vizează transparentizarea unor proceduri, prin introducerea lor în legea de funcționare și organizarea a Poliției, pentru a fi cunoscute și de cetățeni și pentru a evita astfel interpretările sau suspiciunile de abuz. “Considerăm că trebuie să introducem în sfera de protecţie a dreptului penal și violenţa non-fizică” Direcţia Informare şi Relaţii Publice – Ministerul Afacerilor Interne a transmis, printr-un comunicat, că susţine sancționarea prin instrumente de drept penal a celor care folosesc cuvinte ori gesturi jignitoare sau obscene la adresa polițiștilor în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu. La acest moment Codul Penal sancționează ultrajul, care se referă la amenințări sau violenţe fizice. “Considerăm că trebuie să introducem în sfera de protecţie a dreptului penal și violenţa non-fizică, ce constă în folosirea de cuvinte ori gesturi jignitoare sau obscene la adresa polițiștilor, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu. Este o faptă gravă, ce afectează deopotrivă autoritatea statului, ordinea şi liniştea publică şi demnitatea şi reputația poliţistului, motiv pentru care trebuie pedepsită ca atare. De reținut că o conduită similară a poliţistului este sancționată penal, ca purtare abuzivă așa cum prevede articolul 296 din Codul Penal”, a transmis MAI. Ignorarea avertismentului poliţiştilor de a nu mai tulbura liniştea locatarilor din blocuri va devein infracţiune MAI propane şi sancționarea mai drastică a refuzului de legitimare, în condițiile în care va preciza clar care sunt situațiile în care polițiștii au dreptul să legitimeze un cetățean. De asemenea, este supusă consultării interne propunerea ca “împiedicarea polițistului de a pune în aplicare o procedură legală precum legitimarea sau conducerea la secție a unui cetățean să devină infracțiune”. De asemenea, MAI propune să devină infracțiune întrebuințarea de cuvinte ori gesturi jignitoare sau obscene la adresa polițiștilor. În proiectul propus de MAI este prevăzută și introducerea unui mecanism prin care repetarea comiterii unor fapte, cu ignorarea avertismentului polițiștilor în cazul situațiilor în care se tulbură liniștea locatarilor din blocuri, să devină infracțiune. Pentru că, aşa cum au exemplificat oficialii, sunt situații când un bloc întreg sună la 112 pentru a interveni polițiștii, iar după ce aceștia constată o contravenție și aplică o amendă, scandalul continuă. În astfel de cazuri, oamenii care au apelat la poliție au convingerea că autoritatea statului nu se poate impune în fața unora care nu au nicio jenă de a-i deranja pe toți ceilalți. Mulți dintre cei care organizează petreceri sau nunti în stradă preferă aplicarea repetată a unor amenzi, în locul încetării activității; din punctul lor de vedere, câteva sute sau mii de lei sunt nesemnificative și sunt chiar mulțumiți că răspund doar contravențional! “Vrem ca în asemenea situații, după ce Poliția constată un astfel de scandal și aplică o amendă dacă persoana continuă să deranjeze locatarii prin aceleași acțiuni ilegale, ignorând avertismentul Poliției, fapta să fie sancționată penal. Ignorarea acțiunii legitime a polițistului, refuzul de a înceta acțiunea care afectează pe ceilalți cetățeni, trebuie să fie sancționată mai drastic decât o face legea în prezent”, se arată în comunicat. Procedurile de intervenție ale poliţistului, făcute publice pentru evitarea abuzurilor Foarte puține persoane știu ce drepturi și obligații are polițistul român, subliniază reprezentanţii MAI. “Asta pentru că procedurile de intervenţie nu sunt accesibile cetățenilor. Fără a face foarte clare și cunoscute drepturile şi obligațiile poliţistului, dar şi ale cetățeanului în raport cu acesta, vor exista întotdeauna suspiciuni de abuz. De aceea, o serie de proceduri cum ar fi: legitimarea, încătușarea, conducerea la sediul poliției, vor fi introduse în Legea de organizare şi funcţionare a Poliției Române”, se arată în comunicatul MAI. Oficialii au în vedere şi stabilirea unor instrumente de protecție fizică şi juridică a poliţiştilor. Asta pentru că, în orice procedură de intervenție, activitatea polițistului trebuie să se desfășoare în siguranță; acest lucru implică și existența cadrului normativ necesar, care să prevină o posibilă agresiune. Astfel, urmează a fi reglementate, cu mai mare precizie, regulile de utilizare a forței fizice şi a mijloacelor din dotare. Împiedicarea polițiștilor de a pune în aplicare o măsură polițienească ar putea deveni infracțiune “Vedem tot mai des în spațiul public situații în care polițiștii încearcă să imobilizeze un agresor, iar acesta este ajutat, chiar scos din mâinile polițiștilor de prieteni sau oameni de pe margine. Am văzut cu toții filmări cu intervenții ale polițiștilor comentate de diverși indivizi de pe margine, care stabilesc dacă e bine sau nu ce face polițistul. E dreptul cetățenilor să comenteze, însă nu e normal ca aceste persoane de pe margine să intervină în acțiunea poliției și să împiedice punerea în aplicare a legii. Interacțiunea dintre cetățean și polițist nu trebuie să se transforme niciodată într-o negociere a legii”, subliniază MAI. Propunerea ministerului este ca acele persoane care obstrucționează un polițist să aplice o procedură legală să fie sancționate penal. Va creşte cuantumului amenzilor contravenționale pentru refuzul de legitimare Propunerea MAI este ca refuzul de a da date cu privire la identitate să fie sancţionat mai aspru, pentru că identificarea unei persoane obligă statul să consume resurse suplimentare (logistice, financiare şi umane), iar în acest timp, poliţistul nu poate interveni în alte situații care, cu adevărat, reclamă prezența sa. MAI propane, deopotrivă, creșterea sancțiunilor pentru ultraj și pentru uciderea unui polițist şi, foarte important, achiziționarea de echipamente de protecție pentru polițiști. “tragedia de la Suceava majoritatea polițiștilor au acuzat lipsa unor elemente de protecție. Acum, după rectificarea bugetară, vom discuta cu polițiștii care sunt cele mai eficiente mijloace de protecție – vestele antiînjunghiere, pistoale cu electroșocuri sau alte astfel de mijloace”, subliniază oficialii. MAI îşi propune şi şntroducerea unor module de pregătire fizică și tactică pentru polițiștii care acționează în stradă. Toate aceste propuneri, dar și altele venite din partea sindicatelor vor fi discutate, începând de astăzi, în grupuri de lucru alcătuite din specialiști din MAI și reprezentanți ai sindicatelor.

Geanina NICORESCU

Urmatorul articol >
Îngheț pe masivul Ceahlău

Lasa un comentariu