Eveniment de sunet şi culoare dedicat doamnelor şi domnişoarelor, “Parada Primăverii” a strâns un public numeros şi divers. În organizarea Asociaţiei Cultural Social Economice “Christiana”, manifestarea a avut loc vineri seara, în sala de festivităţi a Consiliului Judeţean. Parada modei a fost acompaniată de momentele artistice susținute de cunoscuţii solişti din Piatra-Neamț – Teodora Sava, Andreea Botu, Ana Maria Lupu, Denis Trandafir şi Mara Apetrei. Publicul a putut urmări o prezentare cu ținute de ceremonie și de seară intitulată ”Plimbare în doi” susţinută de manechine eleve ale Colegiului “Gheorghe Cartianu” și ale Liceului Tehnologic “Dimitrie Leonida” sub coordonarea profesoarelor Ionela Nicolau și Ana Maria Ilioaia, iar ţinutele au fost asigurate de Annami Couture.
Spre încântarea adolescentelor din public a urmat o demonstrație de make-up profesional coordonată de Cristina Cozma, maistru cosmetician în cadrul Liceului Tehnologic Administrativ Economic Piatra Neamț și de salonul Kochet din Piatra-Neamț, precum și o demonstrație de styling profesional coordonată de profesiara Anişoara Bițeanu de la Liceul Tehnologic Administrativ Economic Piatra Neamț.
“Am urat bun venit doamnelor și domnișoarelor din Piatra-Neamț la un eveniment care le-a fost dedicat și am dorit să întâmpine primăvara cu un look nou și bună dispoziție alături de noi”, a declarat Ana Darie, preşedintele “Christiana”.
Evenimentul a fost moderat de Cristina Demeterca, vicepreşedintele asociaţiei.
Cristina IORDACHE