Informaticienii (sau electroniștii) cu diplomă de bacalaureat se pot înscrie la concursul organizat de Jandarmeria Neamț pentru ocuparea unui post de subofițer tehnic principal la Serviciul Comunicații și Tehnologia Informației. „Concursul se face prin încadrare directă cu recrutare din sursă externă. Potrivit legislației în vigoare privind unele activități de management resurse umane în unitățile MAI, recrutarea din sursă externă reprezintă recrutarea realizată din rândul oricăror categorii de persoane care dețin aptitudinile, abilitățile și cunoștințele necesare pentru ocuparea posturilor vacante“, a declarat locotenentul Marius Gămănuț, ofițerul de presă al IJJ Neamț.
Cei care doresc pot depune cererile de înscriere în perioada 26-30.09.2016, între orele 8-16 la sediul instituție. Urmează depunerea dosarelor de recrutare până la data de 14.10.2016, ora 16 și verificarea dosarelor de recrutare în perioada 17-19.10.2016. Afișarea rezultatelor selecției dosarelor va fi făcută pe pagina de internet și la avizierul unității, în data de 19.10.2016, ora 16.
Cei selectați vor parcurge testarea psihologică, însă data, ora și locul susținerii vor fi comunicate în timp util, prin afișare la sediul unității și pe pagina de internet, în funcție de planificarea primită de la Centrul de Psihosociologie a Ministerului Afacerilor Interne.
Susținerea probei practice are loc în data de 25 octombrie 2016, începând cu ora 10, iar testul scris este programat pentru data de 27 octombrie 2016, începând cu ora 11. Candidații trebuie să îndeplinească anumite condiții, printre care să aibă capacitate deplină de exercițiu, să fie apți din punct de vedere medical, fizic și psihic (aptitudinea se constată de structurile de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne, comisiile și subcomisiile de concurs ca urmare a examinării medicale, verificării îndeplinirii criteriilor antropometrice, existenței semnelor, tatuajelor neacoperite de vestimentație în ținuta de vară, verificării aptitudinilor fizice, precum și a evaluării psihologice, potrivit baremelor și/sau criteriilor aplicabile), să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniți, să aibă studii corespunzătoare cerințelor postului pentru care candidează, să aibă înălțimea de minim 1,65 m bărbații și 1,60 m femeile, să nu fi fost trecute în rezervă/încetat raporturile de serviciu la împlinirea vârstei standard de pensionare pentru limită de vârstă prevăzute de legislația de asigurări sociale și pensii care reglementează sistemul public de pensii pentru instituțiile din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale ori din motive imputabile lor.
Candidații trebuie să îndeplinească și condiții specifice, printre care să fie absolvenți de studii liceale cu diplomă de bacalaureat în unul din profilurile electronică sau informatică și să îndeplinească criteriile pentru obținerea certificatului sau autorizației de acces la
informații clasificate din clasa „secret de stat“, nivel „strict secret“, după numirea în funcție. Neavizarea sau retragerea certificatului/autorizației de acces la informații clasificate de nivelul menționat atrage eliberarea din funcție.
Relații suplimentare se pot obține la Serviciul Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț cu sediul în municipiul Piatra Neamț, str. V.A. Urechia, nr. 4-6, tel. 0233/230391, int. 24535. Informații cu privire la condițiile care trebuie îndeplinite pentru a putea participa la concurs, tematica și bibliografia, precum și data organizării concursului pot fi aflate accesând pagina de internet a instituției, www.jandarmerianeamt.ro. (C.I.)