Furt de valori dintr-un vestiar de spălătorie

08/06/2018

Poliţiştii au pornit în căutarea unor hoţi după ce un bărbat de 33 de ani, din Piatra Neamţ, a reclamat că peste noapte i-au fost sustrase, din vestiarul spălătoriei auto unde este angajat, importante sume de bani şi aparatură electronic.
Sesizarea a fost depusă pe 5 iunie, când păgubitul a descoperit vestiarul golit, iar a doua zi polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Piatra Neamţ au şi reuşit să identifice persoanele bănuite de comiterea furtului. Hoţii luaseră un laptop, o boxă audio, suma de 1740 euro, 3000 lei şi 100 lire sterline.
“În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat persoanele bănuite de comiterea infracţiunii de furt calificat ca fiind 3 tineri de 19, 20 și 24 de ani.
Faţă de tânărul de 19 ani, din Piatra Neamț și față de cel de 20 de ani, din Săvinești, polițiștii au luat măsura preventivă a reţinerii pentru 24 ore, fiind introduşi în arestul I.P.J. Neamţ, urmând să fie prezentaţi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ cu propunere de arestare preventivă”, a transmis IPJ Neamţ.
Ancheta a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R. Ieri, cel de-al treilea hoţ din gaşcă, tânărul de 24 de ani, din Ştefan cel Mare, încă era căutat de autorităţi.
Geanina NICORESCU

Lasa un comentariu