*Anul trecut, pe 14 februarie, doar doi tineri au spus „da“ în fața ofițerului de la Starea Civilă Piatra Neamț *Tot la Piatra Neamț, în acest an, două perechi de soți au ales să pună capăt căsniciei prin divorț pe cale administrativă
În cea mai frumoasă și romantică zi din viața lor, două perechi de îndrăgostiți au ales să spună „da“ în fața ofițerului de la Starea Civilă Piatra Neamț chiar în data de 14 februarie, atunci când, după o tradiție adoptată neoficial și pe la noi, se sărbătorește Sfântul Valentin – Valentine’s Day. „Marți, în data de 14 februarie, patru tineri din Piatra Neamț își vor uni destinele. Anul trecut, în aceeași dată, la Oficiul Stării Civile Piatra Neamț s-a oficiat un singur mariaj“, a precizat Loredana Popescu, șefa Serviciului Public Comunitar Local pentru Evidența Persoanelor Piatra Neamț.
Însă dragostea poate fi trecătoare, chiar dacă se menține un cadru amiabil. Este și cazul a două perechi de soți din Piatra Neamț, care au ales să divorțeze pe cale administrativă.
Pentru cei care vor să știe de ce acte au nevoie pentru întocmirea dosarului de căsătorie, precizăm că sunt necesare: declarația, care se va face personal de către viitorii soți, în scris, la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, la primăria competentă, misiunea diplomatică ori oficiul consular unde urmează a se oficia mariajul. În declarație, viitorii soți vor arăta că nu există niciun impediment legal la căsătorie și vor menționa numele de familie pe care îl vor purta în timpul căsătoriei, precum și regimul matrimonial ales. Documentul cu care se face dovada identității va fi în original și copie. Mai e nevoie de certificatul de naștere, în original și în copie, precum și certificatul medical privind starea sănătății, întocmit pe formular-tip, care trebuie să poarte numărul de înregistrare, data certă, sigiliul/ștampila unității sanitare, semnătura și parafa medicului. Certificatele medicale sunt valabile 14 zile de la data emiterii și vor cuprinde mențiunea expresă că persoana se poate sau nu se poate căsători. Certificatele medicale emise de instituții medicale în străinătate pentru uzul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României trebuie să conțină toate rubricile și să fie însoțite de traducerea în limba română legalizată, cu apostilă sau supralegalizare, după caz. Autorizarea instanței de tutelă în a cărei circumscripție își are domiciliul cel care cere încuviințarea pentru încheierea căsătoriei, în cazul existenței unor impedimente rezultate din condițiile de rudenie firească sau adopție, în condițiile prevăzute de lege. Avizul medical, dovada încuviințării părinților ori, după caz, a tutorelui și autorizarea instanței de tutelă în a cărei circumscripție minorul își are domiciliul. Declarație, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 27 din Metodologia cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor în materie de stare civilă, aprobată prin HGR nr. 64/2011, din care să rezulte că cei 2 soți nu cunosc niciun motiv de natură legală care să împiedice încheierea căsătoriei. Documente, în original și în copii, traduse și legalizate ori certificate de ofițerul de stare civilă, din care să rezulte desfacerea sau încetarea căsătoriei anterioare, dacă este cazul, respectiv certificatul de divorț, certificatul de naștere sau de căsătorie, cu mențiunea de desfacere a căsătoriei, sentința de divorț rămasă definitivă și irevocabilă și certificatul de deces al fostului soț.
V. ANDRIEȘ