De luna aceasta, pensii mai mici pentru 53.000 de nemţeni

12/10/2013

casa pensii

* Indemnizaţii reduse pentru că s-a ajuns la zi cu restituirea CAS-ului reţinut abuziv

* Reprezentanţii Casei de Pensii Neamţ se aşteptă la reclamaţii şi sesizări din partea pensionarilor în cauză

Operaţiunea de restituire a contribuţiilor de asigurări de sănătate reţinute nelegal s-a încheiat, astfel încât peste 50.000 de pensionari din Neamţ vor primi, începând de luna aceasta, indemnizaţiile pe care le aveau acum un an.

“Oamenii trebuie să înţeleagă că nu este vorba despre nici o reducere a pensiilor, ci de o diminuare ca urmare a faptului că s-a încheiat acordarea sumelor restante, reprezentate de contribuţia la sănătate reţinută în perioada aprilie 2011- aprilie 2012″, a precizat inspectorul principal Oana Fodor, din cadrul Casei de Pensii Judeţene Neamţ. “Pentru sumele reţinute în perioada aprilie 2011 – aprilie 2012 restituirea s-a realizat conform graficului prevăzut în Hotărârea de Guvern nr.850/2012, în perioada septembrie 2012 – septembrie 2013. În concluzie, ultima lună de achitare a acestor drepturi a fost luna septembrie 2013. Începând cu drepturile cuvenite lunii octombrie 2013, pe taloanele de pensie nu vor mai apărea sume de restituit, sume care au fost evidenţiate distinct la rubrica “drepturi restante pentru perioade anterioare – CASS: restituit””.

Reprezentanţii Casei de Pensii Neamţ face aceste precizări pentru a preveni o eventuală interpretare eronată în sensul că pensiile au fost diminuate. Pensiile îşi păstrează acelaşi cuantum, corespunzător punctajului mediu anual şi valorii punctului de pensie în vigoare la această dată, elemente înscrise pe talonul de pensie.

Au beneficiat de o majorare a pensiei nemţenii ale căror inemnizaţii lunare au un cuantum mai mare de 740 de lei şi care, pînă în luna aprilie 2012, au cotizat suplimentar la fondul asigurărilor de sănătate. Creşterea nu reprezintă măriri ale valorii punctului de pensie, ci aplicarea noului algoritm de calcul al contribuţiei la fondul asigurărilor de sănătate, aplicată doar asupra sumelor ce reprezintă diferenţa dintre cuantumul total al pensiei şi pragul de 740 de lei pînă la care această contribuţie nu se datorează. Majorarea pensiilor s-a făcut, în medie, cu 40 de lei.

 

Geanina NICORESCU