Camera de Comerţ şi Industrie Neamţ deschide o nouă sesiune de înscrieri pentru cursul gratuit de învăţare a competenţelor antreprenoriale şi manageriale menite a fi de folos în dezvoltarea şi consolidarea propriilor afaceri. Acest curs va avea loc în perioada 14 – 19 ianuarie, la Gura Humorului şi va fi găzduit la hotelul Toaca Bellvue. Este structurat pe aprcursul a 40 de ore în care trainerii vor susţine temele propuse, şi anume strategii de dezvoltare a firmei și ciclurile economice, managementul calității, strategii de reorganizare instituțională, marketing antreprenorial, management financiar, fundamentarea afacerii, decizia economică – calcul actuarial,analize cost – beneficiu, finanțarea afacerii – restructurarea/majorarea capitalurilor, accesare fonduri europene şi surse împrumutate, metode combinate.
Trainerii aparţin FINAS Consulting Bucureşti, iar cursul este parte al programului “Dezvoltarea competenţelor manageriale şi antreprenoriale pentru IMM în vederea îmbunătăţirii eficienţei organizaţionale şi valorificării oportunităţilor de afaceri” finanțat în cadrul POS DRU. Înscrierile se pot face la sediul CCI Neamţ.
Cristina IORDACHE