Ieri, la ora 12, în prezența prefectului Daniela Soroceanu, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Petrodava” al județului Neamţ s-a desfășurat o ceremonie de depunere a jurământului militar pentru noii angajați în sistem, dar și pentru avansarea în grad, la termen, a 67 de ofițeri și subofițeri care îndeplineau condițiile. De asemenea, a fost acordat Semnul Onorific ”În Serviciul Patriei”. Prin încadrare directă, urmare a promovării concursurilor organizate pentru ocuparea unor posturi vacante din cadrul unităţii, au depus Jurământul Militar sublocotenent STAICU Ionel Emilian, sergent major MITREA Eduart Marian și sergent major PAVĂL Cristian Robert. Tot în cadrul aceleiaşi ceremonii a fost acordat Semnul Onorific ”În Serviciul Patriei” unui număr de 11 cadre militare, în activitate și în rezervă, pentru 15, 20 și 25 de ani de activitate.
Geanina NICORESCU