Weekend rece

*Săptămâna viitoare va ninge, iar la Piatra Neamț nopțile vor fi tot mai friguroase

Temperaturile vor fi normale pentru acest sfârșit de săptămână, când la Piatra Neamț cerul va fi variabil, iar maxima aerului va urca până la două grade Celsius. Vântul va sufla slab la moderat. Pe timp de noapte va fi mult mai rece, respectiv între minus 7 și minus 9 grade Celsius. În partea de vest a județului Neamț va fi ger.

Nici luni nu vor fi schimbări în aspectul timpului. Pe timp de zi, valoarea maximă indicată de termometre va fi de două sau trei grade Celsius. Cerul va fi mai mult senin. Abia de marți, treptat, norii vor acoperi tot cerul. Conform Administrației Naționale de Meteorologie, la ora prânzului vor fi două grade Celsius. Noaptea, minima aerului va scădea până la minus 3 grade Celsius. Miercuri, 21 decembrie va ninge ușor. Temperatura diurnă a aerului va arăta doar 0 grade Celsius. După lăsarea întunericului vor fi minus 5 grade Celsius. A doua zi va fi și mai rece, respectiv minus două grade Celsius. Și atunci e posibil să ningă.
Dar până atunci, ieri după-amiază, la ora 14, la Piatra Neamț se înregistrau minus 1 grad Celsius. La Roman și Târgu Neamț erau câte minus 3 grade Celsius. Pe masivul Ceahlău, temperatura aerului indica minus 11 grade Celsius. Tot acolo, grosimea stratului de zăpadă măsura 27 de centimetri.

V. ANDRIEȘ