Nu știu cine sau care partid a lansat această lozincă ce a îmbrăcat imediat un aer folcloric. Sunt sigur că cei care o enunță, de omul simplu la demnitarii statului, inclusiv parlamentarii români cunosc care sunt implicațiile dacă am avea regulile unei țări civilizate și cu adevărat democrate. În primul rând ce înseamnă o țară „ca afară”. În afara cui? A spațiului Schengen, a Uniunii Europene, a mapamondului? Trecând peste acest amănunt, am să vă spun cum arată o țară din „afară“, adică dincolo de granițele României. Și ceea ce vă spun am văzut cu ochii mei și am auzit cu urechile mele. În 1944 am stat vreo patru săptămâni în Danemarca și Suedia, sejur prilejuit de participarea la un curs de „democrație“ la care au participat circa 40 de cursanți din instituțiile de cultură din toate județele țării. De ce din cultură? Pentru că organizatorii și plătitorii din Danemarca erau convinși că prin instituțiile de cultură Romania va merge pe drumul democratizării „de afară“. Am avut fericirea să vizitez cu acest prilej și Suedia, țară ce are legi asemănătoare cu Danemarca. La întâlnirea oficială din Suedia un lector, profesor universitar ne-a explicat sistemul lor administrativ.
Ceea ce am aflat este, în mod sigur, în afara posibilității de înțelegere a demnitarilor și a oamenilor de afaceri din România. În primul rând în Suedia, ca și în Danemarca impozitul pe venit este progresiv: de la 0% (pentru cei care trăiesc la „limita confortului bunului simț“ până la 90% pentru venituri ce depășesc de 4-5 ori venitul mediu. În al doilea rând funcționează niște reguli care, dacă ar fi aplicate în Romania, s-ar desființa toate partidele, primăriile, consiliile județene, Parlamentul și desigur și-ar da demisia și Președintele.
Dar să vă spun câteva din prevederile constituționale și legale din Suedia, așa cum ne-au fost prezentate de lectorul suedez. Conform Constituției orice cetățean suedez are acces la toate informațiile privind guvernarea: „Fiecare cetățean are dreptul sa verifice cheltuielile politicienilor, actele contabile emise de guvern și declarația de impozit pe venit a premierului“.
Orice suedez poate veni sa studieze dosarele sau poate cere informațiile prin intermediul Internetului, cum ar fi cheltuielile guvernamentale sau detaliile unei licitații publice. De exemplu, unul din rapoartele cu cheltuielile premierului a inclus și prânzul luat împreună cu președintele Băncii Centrale, precizându-se chiar și ce au mâncat și au băut cei doi.
Politicienii suedezi nu sunt privilegiați în fața legii și nu se bucură de niciun fel de imunitate.
Mona Sahlin – în calitate de vicepremier – a cumpărat o ciocolata și alte câteva obiecte personale cu credit de pe cardul guvernamental și a plătit scump – și-a pierdut postul. Nu există indemnizații pentru aleșii locali, nu există indemnizații pentru consilierii din AGA. Premierul suedez beneficiază de o locuință „de serviciu“, dar fără personal. Își spală și calcă singur rufele. Parlamentarii beneficiază, din partea statului, de o garsonieră, unde fiecare trebuie să se gospodărească singur.
Parlamentarii nu beneficiază, în afara salariului, de mașini, de diurnă, de consilieri plătiți la „biroul local“, de agenți de pază, de femei de serviciu, de secretare la biroul parlamentar. Pentru că statul este conceput ca un sprijin pentru toți cetățenii săi, care sunt tratați echitabil prin intermediul unor servicii sociale consistente, bazate pe o economie solida. Aceste servicii sunt asigurate tuturor gratuit, indiferent de venituri sau clasa sociala. În schimb, taxele sunt mari, dar ele se întorc sub formă de pachete de asistență socială.
Vă dați seama câte sute de miliarde de lei s-ar economisi și în România dacă s-a aplica legile din Suedia. Și ne mai mirăm că în România se fură. Păi furtul este legalizat de cei care ne conduc, persoane ce și-au asigurat cât mai multe posibilități de a se simți ei bine. Poporul? Care popor?
Un profesor universitar american consideră Suedia printre țările „fericite“ despre care spunea: Țările „fericite“ au în comun mai multe lucruri, printre care un venit mare pe cap de locuitor, o viață sănătoasă și, mai ales, absența corupției la nivelul liderilor, explică John Helliwel, profesor de economie la Universitatea British Columbia. De asemenea, implicarea oamenilor în viața „cetății“ este tratată cu foarte mare seriozitate.
Din 1994 tot încerc să pun în aplicare cele învățate la cursurile de „democrație“. Eșec total! Ceea ce mă duce cu gândul că zicala „vrem o țară ca afară“ a fost inventată la pușcăria din Rahova. O „țară“ a celor care își doresc să ajungă cât mai repede afară alături de cei care se simt egali și, implicit, nedreptățiți față de drepturile demnitarilor „de afară“.
Prof. C.H. ALUPULUI RUS