Simezele sălii „Cupola” a Bibliotecii Judeţene „G. T. Kirileanu” găzduiesc, începând de ieri, o nouă şi incitantă expoziţie de pictură. Protagonista acestui eveniment este Viorica Ciucanu, absolventă a Şcolii Populare de Artă la clasa prof. Arcadie Răileanu şi participantă la numeroase ateliere de creaţie în domeniu, lucrările sale aflându-se şi pe simezele unor galerii din Canada şi Germania. Revenită în faţa publicului din Piatra-Neamţ, după alte 17 expoziţii de grup şi trei personale, Viorica Ciucanu ne propune acum a patra sa „personală”, sub genericul „Contemplând…”, o policromă şi subtilă meditaţie plastică, pornind de la o divers nuanţată paletă de peisaje inspirate de misterioasa solitudine a Ceahlăului, muntele cel plin de farmec şi legendă.