* Femeia, acum în vârstă de 78 de ani, a absolvit acum 60 de ani Şcoala Medie Tehnică de Construcţii Hidroenergetice din Piatra Neamţ
Sâmbătă, 13 iulie, cei 30 de absolvenţi ai Şcolii Medii Tehnice de Construcţii Hidroenergetice Hidroenergetice din Piatra Neamţdin Piatra Neamţ, care mai trăiesc, se vor întâlni pentru a marca împlinirea a 60 de ani de la terminarea şcolii. Promoţia 1953 a dat 80 de tehnicieni hidroenergeticieni care au muncit şi au trăit odată cu Barajul Bicaz, una din cele mai grandioase realizări din domeniu din Europa.
Victoria Bărâlă, în vârstă de 78 de ani, este unul din absolvenţii şcolii înfiinţate în 1949, la Piatra Neamţ, şi îşi aminteşte de începutul vieţii ei de adult care a coincis cu debutul lucrărilor de amenajare a barajului.
„Eu am absolvit în 1953, în una din cele mai compacte şi mai omogene promoţii de tehnicieni în construcţii hidroenergetice. Întrucât era nevoie de forţă de muncă, absolvenţilor nu li se permitea să meargă în învăţământul superior, Şcoala Medie de la Piatra Neamţ formând cadre pentru toate şantierele din ţară. Imediat am fost repartizaţi la Uzina de la Stejaru. Am muncit, dar nu ne-am plâns, dormeam prin barăci, lucram câte 10 – 12 ore pe zi, stăteam în cizme de cauciuc prin noroaie. Am muncit câte 30 – 40 de ani, în trei schimburi, laolaltă cu deţinuţi, cu soldaţi, cu brigadieri voluntari. Acolo l-am cunoscut pe soţul meu, acolo ne-am căsătorit, acolo ne-am trăit cea mai mare parte a vieţii noastre”.
În 2010, când s-a marcat jubileul de la darea în folosinţă a Barajului Bicaz, toţi absolvenţii au primit câte o plachetă şi o diplomă în amintirea vieţii dedicate muncii. „Construcţia barajului a început în 1951 cu barajul de greutate, ce are o înălţime de 127 de metri, în care s-au turnat 1.650.000 metri cubi de beton, fiind al patrulea baraj din Europa, cu un tunel de aducţiune lung de 4.655 metri şi un diametru de 7 metri prin care se transportă apa din lacul Izvorul Muntelui la centrala de la Uzina Stejaru”, îşi aminteşte Victoria Bărâlă datele tehnice ale obiectivului. „Mulţi ani centrala hidroelectrică de la Stejaru a fost printre cele mai mari din lume, fiind echipată cu 6 turbine care asigură în sistemul energetic naţional 210 MW. Lucrările au durat 10 ani, până în 1960, apoi încă şase ani în care s-au realizat celelalte 12 hidrocentrale până la Bacău. Nu pot să vorbesc despre mine, fără a vorbi despre baraj. În jurul acestui impresionat obiectiv s-au format generaţii întregi de maiştri, ingineri care au condus lucrările precum Gheorghe Sălăjan, Octavian Groza, Dumitru Mohora, Aurel Roşu, Ion Rusmănică şi mulţi alţii, unii dintre ei ajunşi miniştri. Şi, desigur, nu pot să nu menţionez numele proiectantului sistemului hidroenergetic de la Bicaz, profesorul doctor inginer Dimitrie Leonida, al cărui nume îl poartă acum Uzina de la Stejaru”.
Programul revederii din acest sfârşit de săptămână include o slujbă la Catedrala „Sf. Ioan Domnesc” pentru pomenirea colegilor care nu mai sunt în viaţă, o masă festivă şi un tur al oraşului Piatra Neamţ, inclusiv o plimbare cu telegondola şi o plimbare prin ştrand.
„Au fost cei mai frumoşi ani din viaţa mea, pe care i-am trăit cu grele, cu uşoare, aşa cum au fost acele vremuri, când toată lumea muncea, ţara era un şantier, dar în urma noastră au rămas multe realizări. Acum, nu pot să nu plâng şi să nu regret munca noastră, când văd că s-a ajuns până la insolvenţă, dar cu siguranţă că lucrurile se vor îndrepta până la urmă. Fie ca viaţa să răsplătească pe toţi cei care şi-au lăsat o parte din sufletul lor slujind ţara cu devotament”.
Cristina IORDACHE