Viaţă curmată la 15 ani

toma3

 

https://ziarulceahlaul.ro/ipoteza-soc-cazul-elevei-spanzurate/

Frații mai mici au găsit-o spânzurată

* Directoarea Colegiului Cartianu din Piatra Neamţ va face propria anchetă pentru a stabili în ce măsură a apelat la psihologul unităţii

* Ieri, pe Facebook, colegii fetei întrebau ce anume a declașat acest gest

O copilă din Almaş-Gârcina a fost găsită de fraţii mai mici, atârnând de un copac din grădina casei părinteşti. Fata, în vârstă de 15 ani, nu a lăsat nici un bilet de adio, iar părinţii se dau de ceasul morţii să  găsească o explicaţie a gestului extrem făcut de fiica lor dragă. Pe reţeaua de socializare Facebook, colegii Cătălinei Toma se întrebau, ieri, dacă este adevărat. Copila abia intrase în clasa a IX-a, la Colegiul Tehnic Gh. Cartianu din Piatra Neamţ, şi avea toată viaţa înainte. Zborul i-a fost frânt mult prea devreme şi nimeni nu ştia, ieri, să spună ce frământări sufleteşti i-au frânt aripile.

Nenorocirea s-a întâmplat sâmbătă, la amiază. Dr. Letiţia Damoc, şefa Serviciului de Ambulanţă Neamţ, a fost cea care a răspuns solicitării venite, prin apelul 112, din partea părinţilor disperaţi. „Am ajuns acolo foarte repede, însă fata intrase deja în stop cardiorespirator şi evident avea măduva secţionată; am încercat, totuşi, resuscitarea, iar pentru două minute inima fetei a început să bată din nou”, ne-a spus dr. Damoc. „Din păcate, însă, cordul nu a rezistat şi chiar nu se mai putea face nimic pentru salvarea acestei fete. Copila ne-a impresionat prin frumuseţea ei, prin cât era de îngrijită, de curată…Nu ştiu ce a putut-o determina să facă acest gest…”.

Profesoara Mariana Paleu, directorarea Colegiului Cartianu, s-a cutremurat când a auzit că o elevă a şcolii a ales acest gest extrem pentru a-şi curma suferinţele interioare şi ne-a promis că personal va face investigaţii pentru a afla cum s-a adaptat copila în mediul liceal: „Voi vorbi cu dirigintele ei, cu psihologul unităţii de învăţământ şi cu toţi colegii ei. Rămâne de văzut dacă în intervalul de timp scurs de la începerea anului şcolar şi până în ziua fatidică a apelat vreodată la serviciile psighologului din cadrul colegiului, dacă a spus cuiva ce apăsare avea pe suflet. Îmi pare foarte rău că s-a întâmplat asta, iar sincer vă spun că adolescenţii, în general, sunt extraordinar de sensibili, trebuie ocrotiţi, şi trebuie avut în vedere întreg tabloul, cum sunt ei ajutaţi la şcoală, dar mai ales în familie. Am avut foarte multe cazuri când a trebuit să intervenim în familie, pentru că acolo erau cele mai mari probleme. Nu mă feresc să spun asta”.

Ieri, pe facebook, colegi și amici ai adolescentei își exprimau uimirea și regretul pentru cele întâmplate. ”O să ne fie dor de tine …  Ai fost și vei rămâne mereu în inimile noastre. Odihnește-te în pace!” sau ”Dumnezeu să te odihnească acolo sus. Condoleante pentru familia ta!”, ”Adio, înger drag!”, ”Draga mea, Dumnezeu să te odihnească în pace și sper din tot sufletul să iți dea Mântuire că ai fost un suflet bun! Îmi pare sincer rau! – erau doar câteva din zecile de postări și comentarii de pe ”peretele” tinerei din Gârcina.

Fata provine dintr-o familie modestă, numeroasă, cu fraţi şi surori mai mari şi mai mici decât ea, şi din păcate cei mici au văzut-o atârnată în ştreang. Probabil că aceşti copii vor intra într-un program de consiliere psihologică.

Cert este că moartea elevei a intrat şi în atenţia poliţiştilor. Vom reveni.

 

 

Geanina NICORESCU