Vârsticii de la Căminul de Bătrâni din Roznov, cazaţi la Neguleşti?  

neamt turismPersoanele vârstnice de la Căminul de Bătrâni, ce funcţionează în incinta vechiului Spital Roznov, nu se pot muta la Neguleşti, cât timp centrul de la Roznov va intra în reparaţii. Consiliul Judeţean Neamţ nu poate finanţa cazarea vârsticilor pentru că nu există cadru legal. Potrivit vicepreşedintelui CJ Neamţ, Dan Manoliu, care are în subordine Neamţ Turism, ar putea fi luată un calcul varianta unui contract de asociere, între Consiliul Judeţean şi Primăria Roznov, cea care administrează din punct de vedere financiar Căminul de Bătrâni de la Roznov.

“Specialiştii din Consiliul Judeţean au spus că noi nu putem asigura finanţarea de 30.000, bani necesari pentru cazarea vârstnicilor la Staţiunea Neguleşti. Noi nu avem temeiul legal pentru a ne asocial cu această instituţie, dar există o variantă care a fost luată în calcul. Mai exact, CJ-ul să se asocieze cu oraşul Roznov şi în acest fel să poată fi finanţat Căminul cu suma de care au nevoie pentru cazare la Neguleşti cât timp se reabilitează spitalul Roznov, unde funcţionează acum Căminul de Bătrâni”, a declarat Dan Manoliu, vicepreşedinte al Consiliului judeţean Neamţ.

În momentul de faţă, Căminul de Bătrâni de la Roznov găzduieşte 50 de persoane vârstice. Odată intrat în reabilitare imobilul, vârsticii vor trebui cazaţi în altă parte. Idea mutării în camerele de la Staţiunea Neguleşti i-a venit în urmă cu aproximativ o lună şi jumătate, directorului Căminului, Radu Năstasă. Urmează ca varianta “Neguleşti” şi asigurarea finanţării cazării persoanele vârstnice de la Roznov să fie discutată în proxima şedinţă a Consiliului Judeţean Neamţ. Potrivit legii, Ministerul Muncii acoperă toate cheltuielile legale pentru întreţinerea vârstnicilor din centrele sociale, făcând excepţie cheltuielile de cazare. (I. Ştefănescu)