VALEA URSULUI: „La izvoarele Bârladului”

Valea Ursului 030

serbare anuală ajunsă la cea de a XII-a ediţie

„Nu este deloc uşor să organizezi un eveniment de o asemena anvergură”, declara primarul Viorel Smeria la deschiderea oficială a celei de a XII-a ediţii a serbării anuale „La izvoarele Bârladului”. O serbare tradiţioanlă, a cărui început s-a pierdut în negura timpului, fiind readus la lumină de primarul Viorel Smeria, chiar din primul său mandat

Nu s-a renunţa la aceest eveniment de suflet, chiar dacă banii erau puţini în visteria primăriei. Este sărbătoarea care adună laolaltă locuitorii satelor, mânaţi de bucuria de a fi împreună, de a se distra şi a mai uita de grijile de zi cu zi. Nici în ruptul capului nu se putea renunaţa la serbarea aşteptată vreme  de un an de întreaga suflare a satelor. „Cu ajutorul lui Dumnezeu, a dumneavoastră,  consilierilor locali, cadrelor didactice şi a sponsorilor, am putu ţine şi ediţia din acest an, a serbării mult dragă tuturor. Cu siguraţă, împreună, vom petrece o zi de neuitat” a fost cuvintele-îndemn ale primarului Viorel Smeria. După care a început şi a continuat petrecerea în buna tradiţie locală.

 

Ioan Munteanu, deputat de Neamţ:

„Vin aici cu mare plăcere, mai ales că, printre manifestările oranizate, este una de care m-am ataşat, la care mi-aş dori să am continuitate. Este vorba de mici artişti, pe care anual îi premiez personal. Mă bucur enorm pentru acest concurs, la care participă micile, ca vârstă!, talente locale. De vreo 4 ani îl sponsorizez personal, le dau plicurile cu banii de premii. Anul trecut, printre concurenţi, era o fetiţă care a venit cu pianul adus tocmai de la Roman.

De regulă, oamenii politici se orientează spre comunităţi cu mai mulţi bani, cu lume mai elevată. Eu mă duc spre cei din rândul cărora am plecat, cei de la ţară. În anii din urmă, la Valea Ursului, nu vedeau aproape nimic din ceea ce înseamnă un trai rural mai civilizat. Acum, de cum te aproprii de această comună, vezi o porţiune din drumul judeţean asfaltată şi  încă o  bucată de asfalt pe alt drum, multe alte lucrări de interes public. Asta arată interesul şi preocuparea primarului Viorel Smeria, iar modul în care se comportă, dirijează şi decide aceste lucuri, dovedeşte că este un om corect şi bun. Şcolile arată foarte bine, la fel şi primăria.

Din păcate, Valea Ursului este o comunitate cu venituri foarte reduse, dar îmbucurător e faptul că nu se întâmplă „minunile”care se petrec în alte localităţi. Chiar dacă oamenii sunt săraci, ei sunt mult mai cuminţi, mai la locul lor, mai curaţi la suflet.

Să ne revedem mai sănătoşi şi cu mai mulţi bani în buzunar!”

Viorel  Smeria, primarul comunei Valea Ursului:

„Fiecare generaţie are propriile provocări, reasposabilitatea de a crea o societate durabilă”

” Comuna noastră, an de an, își scrie istoria. Am convingerea că, împreună cu întreaga comunitate, vom putea face ca localitatea noastră să însemne, cu adevărat, ”acasă”. Gospodărirea eficientă a comunei, a bugetului local şi, nu în ultimul rând, bunăstarea cetăţenilor comunei Valea Ursului sunt obiectivele principale, o permanenţă în demersurile noastre. Am datoria morală de a aduce la cunoştinţa cetăţenilor activitatea desfaşurată împreună cu salariaţii primariei şi de a prezenta date concrete despre modul in care au fost gestionaţi banii publici.

Consider că o analiză pertinentă a acţiunilor edililor va conduce la soluţii reale de îmbunăţatire a prestaţiilor către cetăţenii comunei.

Am considerat ca fiind obiective prioritare: întreţinerea şi modernizarea continuă a domeniului public; întreţinerea şi repararea străzilor din comună, în limita bugetului local; asigurarea transparenţei în ceea ce priveşte cheltuirea banilor publici şi a acţiunilor întreprinse de administraţia publică cu scopul de a dezvolta componenţa culturală a vieţii cetăţenilor; asigurarea unui climat modern şi sănătos în şcoli. Concret, pe parcurului anului trecut s-au bifat ca realizate: lucrările  de asfaltare a unor porţiuni de drumuri și  întreţinerea celor balastate din toate satele comunei; modernizarea iluminatului public;  amenajarea târgului comunal; alocarea de fonduri pentru susţinerea bisericilor din comună în vederea modernizării acestora; s-a instituit o mai bună colaborare cu instituţiile locale, respectiv, școală, biserică, sănătate, agenţi economici. Împreună cu consiliul local m-am implicat în îmbunătăţirea asistenţei medicale prin propunerea înfiinţării de puncte sanitare în toate satele comunei, căutând să asigurăm egalitate de şanse cetăţenilor la îngrijirile medicale. Din păcate, nu s-a putut asigura fondurile necesare pentru desfăşurarea unei activităţi medicale la cote înalte, dar am căutat să asigurăm condiţiile minime de asistenţă medicală cetăţenilor din comuna noastră. Astfel din cele 5 puncte sanitare propuse, am reuşit să facem 3 funcţionale, respectiv cele  din satele Chilii, Bucium şi Giurgeni.

Asistența socială are ca obiectiv atât sprijinirea celor aflați în nevoie, cât și activizarea şi reinserția lor în viata comunitară.

Starea economică locală este componenta care determină calitatea vieţii din orice localitate. Chiar dacă anul 2012 a fost un an de încercări pentru administraţie, putem spune că, în comuna Valea Ursului, s-a reuşit, prin măsurile administrative, economice si sociale, continuarea parcursul ascendent pe care s-a înscris.

În calitatea de ordonator principal de credite, am urmărit în mod strict execuţia bugetară, fiind interesat, în special, de realizarea veniturilor proprii care reprezintă principala sursă de alimentare a cheltuielilor necesare realizării obiectivelor propuse.

Tocmai de aceea, principalul obiectiv al activităţii noastre este acela de a crea o administraţie publică locală eficientă, în folosul cetăţeanului. Dezvoltarea comunei noastre trebuie sa se realizeze in mod echilibrat. Banii sunt de o covârşitoare importanţă pentru realizarea unor investiţii de anvergură . Dar, la fel de importantă este şi gestionarea lor cât mai eficientă, prin identificarea şi prioritizarea nevoilor investiţionale ale comunităţi.

Fiecare generaţie  are propriile provocări, responsabilitatea de a crea o societate durabilă.Trebuie să asigurăm generaţiilor care ne vor urma posibilitatea de a se bucura de condiţii care sa le asigure confortul pentru o viaţă plină de satisfacţii.Pentru îndeplinirea acestor deziderate, s-au realizat „Strategia de dezvoltare locală a comunei Valea Ursului”  şi „Strategia de dezvoltare a utilităţilor.”

Tina CONDREA

Foto: Vasile ROGIN