Unde sapă sapa locul sare din pământ… proiectilul

proiectileÎn timp ce-și săpa, liniștit, grădina, luni dimineață, în spiritul lucrărilor de toamnă, un sătean din comuna Urecheni, localitatea Ingărești, a descoperit un proiectil. Panicat, omul a sunat la 112.

„Dispeceratul  ISU – Ambulanță Neamț a fost anunțat, prin apel la 112, despre descoperirea unui element de muniție în localitatea Ingărești, comuna Urecheni. La locul intervenției s-a deplasat echipa pirotehnică din cadrul Detașamentului de pompieri Piatra Neamț cu 2 subofițeri și autospeciala pirotehnică, care au ridicat un proiectil exploziv calibru 25 mm, în vederea depozitării și, ulterior, a distrugerii“, informează ISU Neamț, printr-un comunicat de presă.

Echipa pirotehnică a verificat zona pe aproximativ 20 de metri pătrați, utilizând detectorul de metale GARRETT GTI 2500 și nu a mai descoperit niciun element de muniție.

În aceeași zi, din pământ s-a mai „arătat“ un proiectil, de astă dată pe pășune, la Unghi, în comuna Dragomirești. Elementul de muniție a fost găsit de către un localnic aflat cu oile la păscut.

„Dispeceratul ISU – Ambulanță Neamț a fost anunțat, prin apel la 112, despre descoperirea unui element de muniție  în localitatea Unghi, comuna Dragomirești. La locul intervenției s-a deplasat echipa pirotehnică din cadrul Detașamentului de pompieri Piatra Neamț cu 2 subofițeri și autospeciala pirotehnică, care au ridicat un proiectil exploziv calibru 57 mm, în vederea depozitării și, ulterior, a distrugerii“, se menționează în comunicatul ISU Neamț.

Echipa pirotehnică a verificat zona pe circa 300 mp, utilizând detectorul de metale GARRETT GTI 2500 și nu a mai descoperit niciun element de muniție.

Geanina NICORESCU