Un tânăr a murit strivit de buldozer

buldozer-de-padure-1

* Decesul nu a fost înregistrat ca accident de muncă

Un tânăr din Tarcău-Brateş a murit, în seara de 25 iulie, strivit de un buldozer, în pădure, în timp ce trecea prin zonă, pur întâmplător. Cel puţin asta rezultă din constatările inspectorilor de protecţie a muncii, care au stabilit că evenimentul nu este accident de muncă, întrucât victima, în vârstă de 23 de ani, nu avea nici o legătură cu firma care avea o exploatare forestieră taman în acel punct. Muncitorii care lucrau în zonă au văzut când victima a fost prinsă sub buldozer şi au scos-o cu chiu, cu vai, de sub tona de fiare. Nefiind semnal la telefoane, au fost nevoiţi să coboare câţiva kilometri, până la drum, de unde au reuşit să sune la 112.

Echipajul de salvare care s-a deplasat la locul indicat nu a mai putut nimic altceva decât să constate decesul. „Pacientul a fost găsit decedat, cu traumatism cranian facial şi contuzie toracică prin strivire”, a afirmat dr. Letiţia Damoc, şefa Serviciului de Ambulanţă Neamţ.

 

G. NICORESCU