* Adrian Bourceanu s-a retras din cursa electorală și nu mai vrea nici o funcție
Alegerile de vineri, de la PSD Neamț, a lăsat, cel puțin până aseară, un singur candidat pentru funcția de președinte al organizației județene PSD, în persoana deputatului Ionel Arsene.
Lista pentru depunerea candidaturilor rămâne, însă, deschisă, până astăzi la ora 17, dar după felul cum decurg simpatiile și susținerile acum în PSD, este puțin probabil ca cineva să-și rupă gâtul de bună voie.
Adrian Bourceanu, consilier județean, avocat și proaspăt ex-președinte al tineretului social-democrat a anunțat, ieri, că nu mai candidează, în condițiile în care de curând, declarase că nu renunță sub nici o formă la candidatura pentru prima funcție. A renunțat la aceasta și la toate celelalte funcții, sub motivații care par pertinente. În primul rând, a spus Bourceanu pentru Ziarul Ceahlăul, pulsul primarilor și membrilor Conferinței Județene bate mai mult pentru actualul președinte: ”Am stat de vorbă cu ei și mi-au spus că mă apreciază, că sunt un tânăr de viitor, de perspectivă, dar că au proiecte în derulare cu președintele în funcție pe care le doresc duse până la capăt. Este vorba despre proiecte de finanțare pentru unele investiții din localitățile lor”, a spus Bourceanu.
Nici vicepreședinte, nici secretar și nici trezorier, nici una din aceste funcții nu-i mai surâde avocatului: ”S-ar crede fie că am ajuns la o înțelegere cu președintele, fie că merg la mica ciupeală, și nici una din situații nu este reală”.
Eșalonul II, o altă bătălie
Pentru funcția de președinte executiv erau, ieri, cel ca puțin ca intenție, doi candidați, dintre care unul deputatul Vlad Marcoci.
Deputatul Ioan Munteanu va candida pentru una din funcțiile de vicepreședinte.
Senatorul Ioan Chelaru nu va candida pentru nici o funcție. Întrebat aseară, pe cine vede președinte la PSD Neamț, Chelaru, care se afla la Senat lucrând pentru un material pe care să-l prezinte în ședința de astăzi a PSD la nivel național, a declarat:
”După părerea mea, chiar dacă vor mai mulți candidați, prima șansă o are președintele în funcție, Ionel Arsene. Ce pot să vă spun, sper ca noua conducere, în întregul ei, să fie o îmbinare fericită între experiență și tinerețe”.
Conferința Județeană de alegeri a PSD Neamț are loc vineri, la ora 15,00.
Mariana OLTEAN TUDOSE