Un pietrean a câştigat 15.000 de lei la Loto, cu 5 numere

lotoÎn aceste zile, când potul cel mare de la Loterie se apropie de 10 milioane de euro, multe persoane speră să bifeze corect cele 6 norocoase, inspiraţie care să-i facă foarte bogaţi peste noapte. Cum însă „socoteala de-a casă nu se potriveşte cu cea din târg”, din sute de mii de jucători participanţi, doar puţini nimeresc lozul câştigător. Este şi cazul unui pietrean, care la tragerea loto de duminică, 14 decembrie 2014, a prins 5 numere, care îi vor umple buzunarele cu mulţi bani.

Legat de acest subiect, o lucrătoare de la Agenţia Loto aflată în apropierea Muzeului de Istorie din Piatra Neamţ, ne-a declarat: ”La preluarea serviciului, colega mi-a spus că a fost un bărbat care zilele trecute s-a prezentat cu un bilet jucat duminica trecută. Omul s-a bucurat că nimerise 5 numere câştigătoare şi avea de primit 14.492 de lei. Persoana în cauză, urmează a se prezenta la Loteria Română pentru a ridica acest premiu. Oricum, pe parcursul acestui an au fost mulţi nemţeni care la categoria a doua s-au apropiat de potul pus în joc”.

La aceeaşi extragere, la nivel de ţară, cu 5 numere bifate corect, au fost 32 de persoane. La categoria a treia, cu 4 numere câştigătoarere, au existat 1.299 de jucători norocoşi, fiecare din ei având de încasat câte 357 de lei. Cele 6 numere ieşite din urne au fost:17, 49, 22, 10, 45 şi 33.

V. ANDRIEŞ