Un bolnav de la Bisericani a îngheţat în pădure

mort

* Bătrânul a vrut să plece acasă, la două noaptea, îmbrăcat în pijama şi desculţ

Un bolnav internat la Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani a fost găsit îngheţat de frig, în pădure, la doi kilometri depărtare de unitatea sanitară, după 9 ore de la dispariţie.

„Bolnavul fusese adus vineri de familie, împotriva voinţei lui, iar sâmbătă noaptea s-a dat alarma că a dispărut din salon”, ne-a declarat dr. Daniela Marcoci, directorul medical al spitalului. „Ultima dată fusese văzut de un coleg de salon, la ora două noaptea, iar la 3.45 este consemnat în raportul de gardă că a fost dat dispărut şi s-a dat alarma. Am fost anunţaţi imediat despre această problemă, am sesizat Poliţia şi au fost pornite căutările. Pacientul a fost găsit duminică, la ora 11, în pădure, la doi kilometri în spatele bisericii noastre. Îngheţase, fiind îmbrăcat doar în pijama”.

Bărbatul, în vârstă de 71 de ani, a fost căutat de poliţiştii de la postul comunal şi de la secţia rurală Gârcina. Deşi era de aşteptat să fie găsit pe drumul spre casa sa ( satul Poiana, comuna Pângăraţi), el a luat-o în cu totul altă direcţie, de la sanatoriu la deal, pe o cărare din pădure. Era doar în şosete, aşa că nu e de mirare că nu a reuşit să meargă mai mult de doi kilometri.

“Nu ştim exact ce probleme de sănătate avea şi dacă tratamentul care i s-a administrat i-a indus o stare de dezorientare sau avea probleme dinainte de a se interna la Bisericani, dar pe măsură ce vom înainta cu cercetările, vom lămuri toate aceste aspecte”, a declarat Constantin Scripcaru, şeful Postului de Poliţie Alexandru cel Bun.

Pe de altă parte dr. Marcoci a spus că, în cadrul comitetului director, va fi luată în discuţie instituirea unor măsuri suplimentare de supraveghere a bolnavilor, spre binele acestora, chiar dacă spitalul nu este unitate de psihiatrie. În noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când pacientul a decis să plece, spitalul era supravegheat de un singur paznic, poziţionat în partea opusă faţă de locul pe unde a ieşit din unitate bătrânul găsit îngheţat câteva ore mai târziu.

G.N. , C.M.