Un bărbat a luat foc în timp ce incendia apartamentul pierdut la partaj

Un bodeștean a confirmat zicala “cine sapă groapa altuia o să cadă sigur în ea”. În seara de 22 mai a vrut să-I facă rău fostei soții, incendiind apartamentul din Bodești pe care l-a pierdut la partaj, în favoarea acesteia. Fiind sub influența băuturilor alcoolice, nu a fost foarte atent atunci când a turnat benzină peste parchet, apartamentul fiind nelocuit și nemobilat, și a scăpat combustibil și peste propria-i îmbrăcăminte. Când a aprins un chibrit, parchetul a luat imediat foc, dar și îmbrăcămintea individului. Un vecin a văzut flăcările și a sunat la Poliție.
“La data de 22 mai, polițiștii Secției de Poliție Rurală Gârcina au fost sesizați de un localnic, din Bodești, despre faptul că în apartamentul unui bloc din localitate a izbucnit un incendiu, care ulterior a fost lichidat de pompieri. Polițiștii l-au depistat imediat pe incendiator, în vârstă de 51 de ani, care se afla sub influența băuturilor alcoolice și care prezenta arsuri la nivelul corpului, fapt pentru care a fost transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate”, a transmis IPJ Neamț, printr-un comunicat.
Bărbatul a rămas internat la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, pentru tratarea rănilor, însă concomitent asupra incendiatorului a fost luată măsura arestului preventive pentru 24 de ore, acesta fiind internat sub paza polițiștilor. Datorită intervenției prompte a pompierilor, pagubele din apartament au fost limitate la 15 metri pătrați de parchet ars.
Geanina NICORESCU