Ultimul examen

unic (2)

Voleibalistele de la Unic Piatra Neamţ întâlnesc astăzi, de la ora 18, la sala Polivalentă, pe CSM Bucureşti, în prima etapă din returul diviziei A1. Formaţia lui Ionuţ Harbuz şi Mihaela Voivod vrea victoria la ultima reprezentaţie din acest an şi vrea să răzbune eşecul din tur, când a pierdut cu 0 – 3 în capitală. “Întâlnim o echipă bună şi cu mulţi bani. CSM o are pe Zaharia, care a plecat de la noi, pe Cazacu, componentă a echipei naţionale şi două jucătoare din Cuba. Dar şi noi stăm destul de bine, jucăm acasă, şi trebuie să câştigăm, nu contează cu ce scor, importantă este victoria”, a spus preşedintele de onoare, Vasile Ouatu.