Ultimele incendii de anul trecut, provocate de coșurile de fum

Trei familii din Neamț au avut de suferit din cauza coșurilor de fum neîngrijite.

În ultimele două zile din anul 2016, pompierii au intervenit la trei incendii provocate de hornurile pline de funingine sau deteriorate. Cel mai grav a fost incendiul de sâmbătă, 31 decembrie, anunțat la ora 4:02, izbucnit la o casă din comuna Săvinești. La locul evenimentului s-au deplasat 10 subofițeri cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de pompieri Piatra Neamț, care au stins incendiul. „Incendiul s-a manifestat la acoperișul locuinței și în interiorul acesteia. Au ars aproximativ 240 mp acoperiș construit din astereală lemn cu învelitoare din draniță și țiglă, aproximativ 200 mp tavan din scândură, textile, bunuri de uz casnic, mobilier. Cauza probabilă a incendiului este un coș de fum deteriorat“, a declarat locotenentul Marcel Bucur Țepeș, ofițerul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț.

Vineri, 30 decembrie 2016, la ora 12:07 a fost anunțat la 112 un alt incendiu izbucnit la o locuință particulară din localitatea Nechitești, comuna Ghindăoani. La locul evenimentului s-au deplasat 6 subofițeri cu o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de pompieri Târgu Neamț. Când au ajuns militarii, incendiul cuprinsese soba și coșul de fum. Soba a fost distrusă în proporție de 60 %, militarii stabilind că incendiul a fost provocat de supraîncălzirea sobei.

La ora 15:35, pompierii de la Garda II Poiana Teiului (Detașamentul de pompieri Târgu Neamț) au fost solicitați și au acționat pentru stingerea incendiului izbucnit la o casă din satul Pârâul Fagului, comuna Poiana Teiului. Cinci subofițeri cu o autospecială de stingere cu apă și spumă au acționat și au stins repede flăcările ce cuprinseseră coșul de fum al sistemului de încălzire, astfel că au ars doar funinginea depusă în interiorul acestuia și o jumătate de metru liniar dintr-o grindă. Cauza probabilă a incendiului este coșul de fum necurățat și neprotejat termic față de materiale combustibile, a precizat sursa citată.

Cristina IORDACHE