Festivalul gastronomic găzduit de municipiul Roman la sfârşitul aceste săptămâni reprezintă o tentaţie irezistibilă pentru deputatul Elena Udrea. Primarul Laurenţiu Dan Leoreanu, a anunţat ca sigură sosirea elegantei Elena Udrea, care va avea o agendă foarte încărcată urmând ca pe lângă obligatoriile degustări de bunătăţi să aibă şi alte întâlniri pentru „a pune Romanul la cale”.
Reamintim romaşcanilor şi nu numai lor faptul că demonstraţii de artă culinară, prezentări de reţete vechi, parada somelierilor, şcoala vinului, demonstraţii de pizza freestyle, pregătirea mezelurilor, pregătirea fructelor pentru iarnă şi toate aceste plus multe, multe alte prezentări spectaculoase vor avea loc în Roman la Festivalul Toamnei ce va avea loc în perioada 4 – 6 octombrie, în Piaţa Roman Vodă. Vor fi 14 standuri dedicate preparatelor culinare de tot felul începând cu standul cu ţesturi, cu plăcinte, grill masters of flames, standul cu proţapuri, cu ceaune, cu cuptoare (pentru prăjituri şi mâncăruri la tavă), cu cuptoare de pâine, standul produselor de Ignat şi standul cu grillul Kadai (indian).
Dan VASILIU
O asteptam cu drag pe deputata noastra bataioasa…deja o socotim romascanca, fiindca ne-a demonstrat ca e singura care se lupta cu puterea USL-ista, o putere luata cu japca, prin frauda si talharie…Fii binevenita, Elena Udrea !!!
Va fi o incantare pentru romascani sa o revada pe Elena Udrea la acesta sarbatoare. Am inteles ca nu vine numai pentru aceasta sarbatoare, ci si pentru unele probleme din comunitate pe care dl Leoreanu i le-a prezentat si la Bucuresti, deputatului Udrea. Un prilej de a combina munca cu aceste zile interesante care se anunta. Gastronomia este pe placul nostru, asa ca asteptam startul dar si sa o revedem pe Elena Udrea. Am vrea sa candideze la presedintie si de asta multi o vom intreba daca s-a hotarat sa mearga in lupta.