Trei copii au dat foc magaziei Primăriei Grumăzeşti

FOC01*Anexa a ars în totalitate, cu 40 tone de cereale şi alte bunuri depozitate acolo

Joaca cu chibriturile a unor copii de 11 şi 12 ani a dus la dezastrul care în 9 februarie a făcut ca magazia Primăriei Grumăzeşti să ardă, cu tot cu cele 50 tone de cereale, 818 europubele, un utilaj agricol şi mobilier depozitate. Aşa au stabilit poliţiştii în urma anchetei derulate după cea a pompierilor, care din start au stabilit că incendiul a fost provocat intenţionat. „Polițiștii din cadrul Secției de Poliţie Rurală Crăcăoani împreună cu cei din cadrul Postului de Poliție Grumăzești au reușit identificarea a trei tineri cu vârste cuprinse între 11 și 12 ani, din localitate, care sunt bănuiți de săvârșirea infracțiunii de distrugere prin incendiere. Se fac cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de  distrugere prin incendiere, urmând a se propune soluție procedurală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Targu-Neamț”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ. Părinţii copiilor vor fi şi ei traşi la răspundere în acest caz.

Din datele de până acum ale anchetei reiese că în ziua de 9 februarie, cei trei copii s-au jucat cu o cutie de chibrituri în fața magaziei, aruncând printr-un geam spart beţele aprinse. La un moment dat, cerealele depozitate au luat foc. Minorii au încercat să stingă cu zăpadă, însă nu au reuşit şi când au văzut flăcările ieşind pe geam, s-au speriat şi au luat-o la fugă. A mai durat ceva vreme până când focul a fost văzut, în jurul orei 13,30 şi chemaţi pompierii.

Când au ajuns militarii, flăcările cuprinseseră depozitul, ameninţând să se extindă şi la al doilea spaţiu. Cei 16 pompieri au acţionat cu trei autospeciale până aproape de ora 19, când incendiul a fost stins. Pagubele sunt însemnate, depozitul se întindea pe 300 de mp şi acum administraţia locală trebuie să întocmească un raport de daună.

Cristina IORDACHE