Trei bărbați găsiți morți în locuințe

smurdDuminică, 14 februarie, trei bărbați, din care doi din Piatra Neamț, au fost găsiți în stare inconștientă în locuințe.

Paramedicii SMURD au fost chemați prima dată la ora 10:20, la un bloc de pe strada Progresului, din Piatra Neamț, unde în dormitorul apartamentului a fost găsit inert un bărbat în vârstă de 51 de ani, pentru care, din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru a-l readuce la viață. După-amiază, echipajul SMURD de Terapie Intensivă Mobilă și echipajul de descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Piatra Neamț s-au deplasat pe strada Mărăței, tot din Piatra Neamț, în urma apelului la 112. „Pompierii au deblocat ușa apartamentului și au constatat că bărbatul în vârstă de 70 de ani era decedat în dormitor“, a declarat locotenentul Andrei Grancea, ofițerul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț.

Un alt bărbat, în vârstă de 67 de ani, a fost găsit mort în dormitorul locuinței sale, din comuna Săvinești, echipajul SMURD TIM care a răspuns apelului la 112 nemaiputând face altceva decât să constate decesul. Cele trei cadavre au fost transportate la morgă pentru necropsia care urmează să stabilească exact cauza decesului la fiecare în parte, iar poliția a deschis dosare de moarte suspectă, urmând ca în cursul cercetărilor să se stabilească în ce împrejurări au murit nemțenii.

Echipajele SMURD Neamț au mai avut duminică 9 misiuni de acordare a primului ajutor calificat în cazul unor situații de urgență cauzate de afecțiuni medicale, 6 misiuni de acordare a primului ajutor calificat în cazul unor traumatisme din care patru produse prin cădere de la același nivel și două prin agresiune. „În afara acestor situații, un echipaj al unității a fost întors din drum, deoarece nu mai era nevoie de intervenție, și un echipaj s-a deplasat spre locul unei solicitări, unde a constatat că este vorba de o alarmă falsă“, a mai precizat ofițerul de presă al ISU Neamț.

Cristina IORDACHE