TRAVERSAREA NEREGULAMENTARĂ L-A FĂCUT PE UN NEMȚEAN VICTIMA UNUI ACCIDENT DE CIRCULAŢIE

La data de 28 mai a.c., în jurul orei 00.30, poliţiştii rutieri au cercetat un accident rutier produs pe DN 2, în afara localităţii Bereşti- Bistriţa, în urma căruia o persoană a fost rănită. Din cercetarea efectuată la faţa locului a reieşit faptul că un bărbat de 44 de ani, din Bucureşti, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia Bacău-Roman, a surprins şi accidentat un bărbat, de 48 de ani, din judeţul Neamţ care s-a angajat neregulamentar în traversarea străzii şi fără să se asigure. În urma impactului, pietonul a avut nevoie de îngrijiri medicale. Testarea cu aparatul etilotest a conducătorului auto a fost negativă, iar în cauză poliţiştii i-au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. În cazul pietonului rezultatul testării alcoolscopice a fost 0,18 mg/l alcool pur în aerul expirat. Nu traversaţi drumurile publice prin alte locuri decât prin cele special amenajate şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje rutiere şi numai după ce v-aţi asigurat temeinic, iar la trecerile semaforizate, numai la semnalul luminos de culoare verde!