Tradiții și obiceiuri de Paște, în județul Neamț

Pentru că ne apropiem de Sărbătoarea Învierii Domnului, prezentăm cititorilor câteva din tradițiile populare care se regăsesc în toate regiunile țării noastre, tradiții de care se leagă cea mai veche și mai importantă sărbătoare a creștinătății. Pregătirea bucatelor tradiționale, vopsirea ouălor sau aprinderea focurilor de pe dealuri sunt doar câteva din obiceiurile specifice satului tradițional, amintite inclusiv în documentele nemțene. „În vederea Paștelui se făcea mare curățenie prin casă și pe afară. Această curățenie trebuia să fie gata până în Joia Mare. Tot în vederea Paștelui toți se primeneau și își făceau cămăși noi, în special tineretul și mai ales fetele își coseau cămăși frumoase cu flori. Cămăși noi se coseau și pentru cei bătrâni, însă mai simple. Oricum toți aveau cămăși noi de Paște. Sâmbătă seara, înaintea Învierii, se făceau iarăși focuri pe la toate casele din sat. Un foc mare care ținea toată noaptea, se făcea în parcul bisericii, la care se adunau mulți feciori și tineret, iar la acest foc se împușca la Slujba Învierii. Prin sat se mai făceau și alte focuri mari, cel puțin câte unul la fiecare cot de sat. Unul dintre aceste focuri se făcea pe valea noastră, la răscrucea de drumuri (la podeț) de pe luncă, la Tupilați. Aici se adunau mulți flăcăi și băietani și pe lângă ei se mai strângeau și bărbați însurați. Acest loc de strânsură avea o faimă și un oarecare trecut, astfel că era foarte apreciat. Aici se adunau cei mai năzdrăvani și mai isteți tineri, era focul cel mai mare cu durată până spre ziuă și aici se împușca cel mai mult și cel mai tare. Cei care luau parte la foc trebuiau să facă rost de lemne și încă multe, ca focul să fie mare și să țină mult“, spune bibliotecarul Romică Leonte, autorul „Monografiei comunei Tupilați – Oameni și locuri“.

Tradiția vopsirii ouălor de Paște

Simbolul sărbătorilor de Paște îl reprezintă ouăle roșii, care nu pot lipsi de pe masa niciunui creștin. Înroșirea ouălor se face în Joia Mare, în popor existând credința că ouăle fierte și înroșite în această zi nu se strică pe tot parcursul anului.

Ouăle roșii semnifică sângele vărsat de Hristos pentru mântuirea omenirii și miracolul renașterii Sale, devenind astfel elementul definitoriu al Sărbătorii Pascale.

Obiceiul vopsirii ouălor de Paște se regăsește în amintirile florentinului Antonio Maria del Chiaro (1669-1727), secretar al principelui domnitor Nicolae Mavrocordat (1709-1710, prima domnie în Moldova), al Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu (1688-1714) și al domnului Țării Românești Ștefan Cantacuzino (1714-1715), care au descris multe dintre obiceiurile românilor.

În Moldova, se amintește despre ouăle de Paște în cronica lui Gheorgache, al doilea logofăt de la Iași, în anul 1762.

Slujba de Înviere, sfințirea nafurei și pomana

„Slujba de Paște era tare frumoasă. Mai întâi se făcea Învierea și se înconjura biserica în sunetul clopotelor și în cântarea preotului și a coriștilor. Apoi preotul și lumea intrau iarăși în biserică, și urma slujba. La terminarea slujbei, preotul ținea o predică despre Înviere, apoi se trecea la sfințitul nafurei. Din fiecare casă venea cineva cu jertfa sau cu nafura la sfințit. Într-o coșărcuță se duceau la biserica o nafură, una sau două păști, mai multe păscuțe și ouă roșii. Se mai puneau două lumânări, slănină, cârnați, piper, tămâie etc. Fiecare avea și ceva parale. Sfințirea nafurei se făcea cam pe la răsăritul soarelui. Cei cu coșurile se așezau pe două rânduri în jurul bisericii și dacă nu încăpeau ieșeau cu rândurile pe drumușorul bisericii dincolo de poartă. Înainte mergea procesia și corul, apoi venea preotul de stropea cu aghiazmă coșurile cu nafură. După preot veneau epitropii care luau de la fiecare coș, păscuțe, ouă roșii și bani. Din păscuțe și ouă, oamenii mai dădeau și la săraci. Se dădea și câte o bucată de pască. Păscuțe și ouă căpătau și copiii“, mai spune Ronică Leonte.

Irina NASTASIU