* Printre ele se numără Eleonora Aionesei din Cândeşti
În vremea în care nimeni nu mai pune mare preț pe o muncă migăloasă, cea mai mare mulțumire a bătrânelor zilelor noastre este bucuria de a fi o femeie “cu îndemânare”. Femeile de altă dată, din mediul rural în special, nu mergeau la solar, la saloane de înfrumusețare, nu erau la curent cu ultimele tendințe în fashion, dar munceau din greu și cu simț de răspundere. Fie că venea vorba de munca pe câmp, grădină sau gospodărie, gătit sau creșterea copiilor, în anii de dinainte de 1989, femeia de la țară nu spunea niciodată nu. Mai mult decât atât, ea era și a rămas promotorul tradițiilor și obiceiurilor românești, al folclorului românesc autentic.
Migala cu care ele făceau dantele, țesături sau orice fel de cusături își mai pune amprenta și în zilele noastre, dovadă fiind Eleonora Aionesei, în vârstă de 73 de ani, din satul Vădurele din comuna Cândești, județul Neamț.
Frumusețea scoarțelor, tapiseriilor și covoarelor a determinat-o pe bătrâna Eleonora să împletească tot felul de lucrușoare și în anul 2013. Chiar și la această vârstă, ea mai are încă răbdarea necesară pentru a atrage atenția celor interesați de produsele ei, care de altfel sunt lucruri ce respectă cu strictețe “moda”, vechimea și bunul gust. Copilărind în acest sat, aceasta își amintește că în aproape în fiecare gospodărie exista câte un război de țesut, ce ajuta femeile de atunci în practicarea acestei mici îndeletniciri.
Alăturându-se bunicii și mamei sale de la vârsta de 18 ani, ea a fost foarte conștiincioasă și a deprins repede tainele acestei meserii. “Nu mi-a fost greu să învăț: o aveam pe bunica lângă mine și orice nedumerire aveam o întrebam pe ea; am început de la batistuțe, la covoare cu o față, cu două fețe și tot așa. Apoi când am mai crescut și m-am căsătorit ne strângeam mai multe femei din sat și din vorbă în vorbă ieșea treaba”, spune Eleonora Aionesei.
În ceea ce privește materialele cu care se lucra, lâna, pachetele de bumbac, melana erau apanajul acestei îndeletniciri , fără de care nu ieșea pe piață nici un produs calitativ. Unele materiale erau destul de scumpe la vremea respectivă, dar femeile de atunci nu renunțau la primul obstacol întâlnit și căutau să găsească soluția viabilă.
Având două fete, Eleonora Aionesei le-a inițiat și pe ele în tainele țesăturii autentice, dovadă fiind faptul că și în prezent acestea mai cos fețe de masă, mai împletesc diverse lucrușoare, fie pentru uzul caznic , fie pentru vecini, prieteni și rude.
Nu mică ne-ar fi mirarea dacă am afla că doamna Aionesei mai are răbdare și ba chiar disponibilitate de a-și mai desfășura activitatea pe care a început-o cu drag încă din anii tinereții, și pe care ar mai fi bucuroasă să o întreprindă “și încă doi-trei ani”, pe iarnă având deja o solicitare în acest sens.
Din păcate, acum nu mai sunt foarte multe țesătoare în comună, numărul lor scăzând considerabil în anii postrevoluționari. Adevăratele minuni care împodobeau încăperile din casele oamenilor devin din ce în ce mai rare în zilele noastre, țesăturile cu andreeaua, macaturi, cergi, cuverturi, fețe de masă, prosoape de bucărie, cămăși și nu numai fiind lucrușoare pe care ochiul le mai poate observa doar în casele vechi ale țăranilor autentici.
Întrebată dacă, la fel ca în orice afacere, concurența își spune cuvântul, bătrâna ne-a răspuns: “Noi nu ne temem de concurenţă; mai sunt câteva femei pe aici prin sat care țes și împletesc dar este loc pentru toată lumea; cel mai important rămâne faptul că, iată, prin noi şi poate prin urmașii noștri renaşte un meşteşug străvechi.”
Tendințe de viitor ale acestei îndeletniciri nu prea își fac simțită prezența, asta și din cauza faptului că tinerii s-au orientat spre alte oportunități spre piața muncii, dar și din pricina faptului că societatea românească se află într-o continuă schimbare.
Fie că sunt de natură socială, economică sau tehnologică, toți acești factori au contribuit la degradarea tradițiilor din comunitatea românească și la transformarea unei societăți care se vrea a fi modernă într-una în care valoarea parea a fi lesne transformată în non valoare, în care diferența dintre aparență și esență este tot mai greu de sesizat.
Alexandra GÎRBEA