Tânăr în comă după o cursă în viteză

accident2*Accidentul a avut loc ieri dimineaţă, la Piatra Şoimului, şoferul izbindu-se cu maşina în stâlp

Un grav accident de circulaţie a avut loc ieri dimineaţă, în jurul orei 4, pe raza comunei Piatra Şoimului. Din primele cercetări ale poliţiştilor rutieri reiese că şoferul, un băiat de 20 de ani, a ţinut pedala de acceleraţie până a pierdut controlul autoturismului.

“În jurul orelor 4, pe DJ 156 E, pe raza localităţii Piatra Şoimului, a avut loc un accident rutier soldat cu vătămarea corporală gravă a trei persoane. Conducătorul auto al unui autoturism Ford nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, iar într-o curbă a pierdut controlul volanului, a părăsit carosabilul şi s-a izbit într-un stâlp”, a declarat subcomisarul Lelian Andrieş din cadrul Serviciului Rutier Neamţ. Din stâlp, maşina s-a oprit într-un gard şi bubuitura ca de explozie produsă de fiarele zdrobite de impact a trezit localnicii. Cineva a sunat imediat la 112, astfel că un echipaj SMURD şi echipajul de descarcerare de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, precum şi două ambulanţe aparţinând Serviciului de Ambulanţă Neamţ şi două echipaje ale SPR au ajuns rapid la locul accidentului.

„Foarte repede au acţionat militarii de la descarcerare şi în circa 10 minute au scos şoferul, un pasager reuşise să iasă singur din maşină şi a fost preluat de SMURD, iar un al doilea pasager a fost preluat de echipajul SAJ”, a precizat sublocotenentul Andrei Grancea, ofiţerul de presă al ISU Neamţ. Şoferul a fost preluat de ambulanţă în comă de gradul II şi transportat la Unitatea de Primire a Urgenţelor Piatra Neamţ, acolo unde au fost aduşi şi cei doi pasageri, dintre care unul de 25 de ani, cu politrauamtisme, şi celălalt de 32 de ani, cu policontuzii. Poliţia face cercetări pentru a stabili exact cauzele şi împrejurările.

Seria accidentelor din week-end a însumat patru evenimente relativ grave.

Tot duminică, dar în jurul orei 2,40, la Doljeşti s-a produs un alt accident în care, potrivit poliţiştilor, un bărbat de 30 ani care conducea un autoturism pe DJ 207K nu a adaptat viteza la condițiile de

drum, a pierdut controlul volanului, a intrat în coliziune cu un podeț din beton și s-a răsturnat în afara părții carosabile. Bărbatul a suferit mai multe traumatisme şi a fost transportat la spitalul din Roman.

Sâmbătă seara, în jurul orei 18,30, la Pipirig, un şofer de 28 de ani a lovit un pieton care a traversat strada prin loc nepermis şi fără să se asigure. Bărbatul, de 82 de ani, a ajuns la spital cu mai multe contuzii.

Vineri, la ora 14, poliţiştii târg-nemţeni au fost chemaţi la un accident produs pa DN 15 C, la Brusturi. În urma cercetărilor s-a stabilit că un bărbat de 30 de ani care conducea o autoutilitară a depăşit o căruţă, dar nu a păstrat o distanţă suficientă şi s-a lovit de atelaj. Căruţaşul, în vârstă de 51 de ani, aflat sub influenţa alcoolului, a fost rănit uşor. Tot vineri, dar la Secuieni, în jurul orei 11,40, o autoutilitară condusă de un bărbat de 51 de ani a ieşit s-a răsturnat pe asfalt. Poliţiştii au stabilit că şoferul a pierdut controlul volanului şi aşa a fost posibilă răsturnarea autovehicului, în urma impactului un pasager fiind rănit.

Cristina IORDACHE