Sejur la preţ redus pentru profesorii din Neamţ care preferă litoralul românesc
Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Învăţământ şi Cercetare Ştiinţifică Neamţ a reuşit să obţină, pentru membrii săi, o ofertă deosebit ...
Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Învăţământ şi Cercetare Ştiinţifică Neamţ a reuşit să obţină, pentru membrii săi, o ofertă deosebit ...
Nemţenii cu posibilităţi financiare reduse pot merge la mare de luna viitoare, la preţuri accesibile, prin programul „Litoralul pentru Toţi”. ...
Până pe data de 19 decembrie 2014, nemţenii pot beneficia de "O săptămână la munte" la tarife minimale. Programul special ...
Nemţenii pot beneficia de cazare mai ieftină şi gratuitate pentru copiii mai mici de 7 ani în cadrul programului social ...
Comisarii pentru protecţia consumatorilor din Neamţ au depistat, zilele trecute, o serie de operatori economici cu reclame mincinoase, care pentru ...
Handbalistele de la HCF Piatra Neamţ întâlnesc astăzi, de la ora 11, în deplasare pe Danubius Galaţi, în etapa a ...
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat marţi că TVA va scădea la 9%, cel mai probabil, şi în sectorul cărnii ...
Cine nu a reuşit să ajungă vara aceasta pe litoral din diverse motive, în principal din considerente financiare, poate profita ...
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
© 2020 Ziarul Ceahlaul - Cotidian independent din judetul Neamt
© 2020 Ziarul Ceahlaul - Cotidian independent din judetul Neamt