Sucevean păcălit cu “accidentul” la Hangu

metoda accidentulUn bărbat de 60 de ani, din Broşteni, judeţul Suceava, a căzut în plasa escrocilor, tocmai la Hangu. Ironia face ca suceveanul să fi venit cu treburi în Neamţ şi sâmbătă a fost contactat telefonic de un necunoscut care i-a spus că o rudă i-a fost implicată într-un accident rutier şi are nevoie de credit telefonic. În ciuda numeroaselor avertismente adresate populaţiei de către poliţişti faţă de astfel de situaţii, bărbatul s-a conformat fără a sta prea mult pe gânduri şi a cumpărat cartele telefonice în valoare de aproape 600 de lei, apoi i-a transmis „vocii” de la celălalt capăt al firului codurile de încărcare.

La câteva ore şi-a dat seama că s-a lăsat pradă emoţiilor şi a fost tras pe sfoară, astfel că a mers la post şi a reclamat. „Lucrătorii de la Postul de Poliție Hangu efectuează cercetări pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului”, declară ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ. Şansele ca escrocii să fie descoperiţi sunt relative reduse, iar poliţiştii reiau seria atenţionărilor despre astfel de cazuri care s-au înmulţit în ultima vreme.

 

Poliția vă recomandă:

• Verificaţi dacă ruda în cauză a fost implicată într-un eveniment rutier (cereţi date despre unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla aceasta şi sunaţi pentru confirmare);

• În astfel de situaţii, reprezentanţii Poliţiei sau Parchetului nu reţin telefoanele mobile pentru a suna rudele celor implicați în eveniment şi nici nu solicită sume de bani;

• Dacă sunteţi contactaţi de un „binevoitor”, care vă apelează în numele unei rude apropiate, şi nu aţi putut verifica veridicitatea informaţiilor, solicitaţi-i acestuia o întâlnire directă şi anunţaţi Poliţia la numărul de urgenţă 112 pentru a vă acorda sprijin;

• Orice accident/eveniment de circulaţie are două variante de soluţionare: fie depunerea unei plângeri la unitatea de poliţie care se va ocupa mai departe de cazul respectiv, fie înţelegerea amiabilă a părţilor, ceea ce presupune repararea daunelor folosind poliţa de asigurare auto obligatorie;

Cristina IORDACHE