Subvenții pentru firmele care angajează anumite categorii de șomeri

Există nenumărate cazuri când patronii nu acceptă să angajeze anumite categorii de persoane. Pentru a evita aceste situații, guvernanții încearcă,prin acordarea de subvenții financiare, integrarea pe piața muncii a celor care își găsesc mai greu de lucru. “Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă aplică o serie de măsuri active ce vizează integrarea șomerilor și persoanelor aflate în căutarea unui servici. Printre acțiunile destinate creșterii șanselor de ocupare se numără și acordarea de subvenții în vederea încurajării angajatorilor de a încadra acești șomeri. În acest sens, persoanele juridice vor primi lunar, pe o perioadă de 12 luni, o finanțare în cuantum de 2.250 lei, dacă angajează în pe perioadă nedeterminată şomeri peste 45 ani sau părinți unici susţinători ai familiilor monoparentale, persoane cu handicap, proaspăt absolvenți, şomeri de lungă durată sau tineri NEETs, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni”, ne-a declarat Elena Chirilă, purtătorul de cuvânt al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Neamț. Subvențiile se acordă la solicitarea firmelor care încadrează persoane din categoriile mai sus menționate. Aceeași sumă vor primi și angajatorii care încadrează, potrivit legii, şomeri care, în termen de 5 ani de la data angajării îndeplinesc, conform legii, condiţiile pentru a solicita pensia anticipată parţială sau de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, dacă nu îndeplinesc condiţiile de a solicita pensia anticipată parţială. Banii se vor vira lunar, pe perioada angajării, până la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare. Totodată, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă acordă angajatorilor care încheie contracte de ucenicie, în condiţiile Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, sprijin financiar în cuantum de 2.250 lei/lună pentru fiecare contract de ucenicie încheiat. Suma lunară se acordă la cererea angajatorului, proporţional cu timpul efectiv lucrat de ucenic, pe întreaga perioadă de derulare a contractului. De asemenea, pentru a asigura tranziția absolvenților de învăţământ superior de la sistemul de educaţie la piaţa muncii, angajatorii pot organiza programe de stagiu pentru absolvenţii de învăţământ superior. Pentru astfel de programe persoanele juridice pot primi, la cerere, subvenții de 2.250 lei/lună/stagiar pe o perioadă de şase luni.

V. ANDRIEȘ