Sub „tirul“ ploilor torențiale! Pericol de inundații în partea de munte a județului Neamț

 

Doar câteva zile a ținut vremea cu noi, fiindcă din această dimineață, la ora 10, și până mâine la aceeași oră, partea de vest a județului Neamț se află sub atenționare de cod galben, de instabilitate atmosferică accentuată. Acolo sunt așteptate cantități importante de precipitații, intensificări ale vântului, tunete și fulgere. Izolat va cădea și grindină. În aceste zone, ploile torențiale vor forma scurgeri de pe versanți, puhoaie care pot inunda gospodăriile oamenilor.

Conform Administrației Naționale de Meteorologie, în intervalul menționat, în zonele montane, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, în vestul Olteniei și nordul Moldovei, dar pe arii mai restrânse și în celelalte regiuni, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată. Vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de vânt ce vor lua și aspect de vijelie și pe arii restrânse grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 25 l/mp și izolat 50…60 l/mp. Instabilitatea atmosferică se va menține accentuată și pe parcursul zilei de marți,28 iunie, în special în centrul, sudul și estul țării.  Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului de 80 de unități.

Ieri după-amiază, la ora 13, la Târgu Neamț și Roman erau câte 29 de grade Celsius și cu un grad mai puțin la Piatra Neamț. Pe Vârful Toaca se înregistrau 17 grade Celsius.

V. ANDRIEȘ